Secretar de Stat în Ministerul Energiei: "Nu vom ajunge la momentul în care cineva să nu beneficieze de energie"

62268568
Shutterstock

Dan-Dragoş Drăgan, Secretar de Stat în Ministerul Energiei a menționat într-o conferință organizată de Ziarul BURSA că în România nu vom ajunge la momentul în care cineva să nu beneficieze de energie.

"Cu siguranţă că nu vom ajunge la momentul în care cineva să nu beneficieze de energie, dar nu toţi vor avea acces la preţuri plafonate" a subliniat Dan-Dragoş Drăgan, Secretar de Stat în Ministerul Energiei, conform Ziarului BURSA.

Printre altele, oficialul a menţionat că, pe termen mediu şi lung, trebuie să devenim toţi prosumatori, casnici sau industriali.
Drăgan a ţinut să sublinieze că pieţele europene sunt interconectate în acest moment şi că preţul rezultat în prezent este format în urma acestei interconectări, astfel încât ar fi greu ca România să fixeze un preţ reglementat, câtă vreme trebuie să importe, totuşi, o parte din energia consumată.

În opinia sa, preţul energiei a crescut de mai multe ori pentru că nu s-au realizat investiţii în creşterea capacității de producţie, astfel încât statul trebuie să intervină acum pentru susţinerea consumatorilor şi a anumitor sectoare din economie.

Totodată, moderatorul conferinței, Ovidiu Demetrescu - Partener OCD Capital & Resource şi London Brokers - a precizat că ne aflăm într-un adevărat război al energiei, care are consecinţe foarte serioase atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru marii consumatori industriali.

Ovidiu Demetrescu a menționat: "Subiectul fierbinte al zilei este energia, fie că este energie electrică sau combustibil gazos, toţi avem această problemă cu energia, de la mic la mare, de la consumatorul casnic până la marii consumatori industriali, şi încercăm să ne dăm seama care sunt consecinţele pe lanţul valoric, în industriile cele mai puternic afectate. Dar dincolo de aceste consecinţe, aş vrea să vă spun că suntem în război. Este un război al energiei. Nu este o joacă, războiul acesta are consecinţe foarte serioase - gândiţi-vă ce ar însemna o zi fără energie electrică în vieţile noastre".
 

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
Edi Iordănescu, mesaj emoționant despre Mircea Lucescu: Fotbalul românesc nu pierde doar valori, ci, încet, și identitatea

Fostul selecţioner Edward Iordănescu a postat miercuri seară, pe Facebook, „o poză cât o mie de cuvinte”, în care apar Anghel Iordănescu, Emeric Ienei şi Mircea Lucescu. Dintre cei trei, doar Iordănescu este în viaţă.

Gest emoționant făcut de jucătorii de la Galatasaray, pe teren, în memoria lui Mircea Lucescu. VIDEO

Un val de emoție a cuprins lumea fotbalului după dispariția lui Mircea Lucescu.

Bolojan: Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor lucrează pentru a declanşa negocierile cu Pfizer. Vom solicita şi sprijin de la CE

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în SUA pentru a începe negocierile cu compania Pfizer, în urma procesului pierdut privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID. 

Recomandări
Trump va discuta cu Mark Rutte despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A întors spatele americanilor”

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele american Donald Trump va aborda, în cadrul întâlnirii programate în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, tema unei posibile retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit EFE.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.