Seceta face ravagii în România. 115 localități sunt afectate. Jumătate dintre ele primesc apă potabilă cu porția

×
Codul embed a fost copiat

În lipsa ploilor, seceta usucă pământul și seacă râurile. 115 localități din vestul, sudul, și estul țării sunt afectate și peste 50 dintre ele primesc apă potabilă cu porția, unele doar ziua.

Sunt şi locuri unde responsabilii, aduc apă cu cisternele. Administrația Națională „Apele Române” îi îndeamnă pe oameni să folosească rațional rezervele de apă nu pentru grădini și piscine. În acest timp, în nordul și centrul țării, hidrologii au emis coduri galbene pentru posibile inundații.

Prefecturile din 7 județe au precizat pentru Știrile PROTV că au fost impuse măsuri de raționalizare a apei potabile din cauza secetei.

Cele mai multe localități sunt în Iași unde aproape că nu mai există rezerve de apă în sol, fiind instalată seceta pedologică extremă. Fenomenul este monitorizat cu atenție și de ministerul mediului.

În Mureș, lipsa apei și căldura excesivă îi forțează pe mulți fermieri să își sacrifice animalele ori să le vândă.

Citește și
Bogdan Ivan
Ședința Comandamentului Energetic, convocată luni de ministrul Energiei. Tema principală, prognoza meteo

Balint Hunor, fermier: ”Dimineța de la șapte până la nouă e căldură, sunt 40 de grade, se uscă iarba că poți să le dai foc. Dacă nu ajută Dumnezeu să ploaie o să fie criză mondială, națională nu a plouat de șase săptămâni”.

Ioan Boca are 300 de vaci de rasă și ca să consume mai putină apă îşi răcoreşte animalele cu ventilatoare.

Ioan Boca, fermier: ”O vacă de lapte care are 550 -700 de kg, depinde de rasă, consuma zilnic normal între 50 și 70 de litri de apă, acum la temperaturile astea și prin transpirație și prin simțul ei că e sete consumă până la 80-90 litri”.

Administraţia Naţională Apele Române anunţă că sunt afectate de secetă 115 localităţi din Botoşani, Galaţi, Bacău, Neamţ, Vrancea, Cluj şi Argeş. Totodată preconizează că până la finalul lunii, rezervele de apă din cele 40 de lacuri de acumulare din ţară vor scădea la 68% şi de aceea le solicită românilor să nu îşi ude grădinile şi să nu îşi umple piscinele.

Un consum excesiv se înregistrează şi în Ilfov unde în 5 localităţi alimentarea cu apă a fost limitată două trei ore pe zi. Tot în aceste localităţi compania de apă anunţă că îşi reface rezervele din zonă, dar şi că sunt avarii pe care trebuie să le repare.

Premierul promite că guvernul va lua măsuri dacă seceta se va accentua.

Nicolae Ciucă, premierul României: "Am discutat acest aspect cu ministerul mediului, apelor şi pădurilor şi acolo unde va fi nevoie se va interveni punctual”.

Între timp preoții mănăstirii Pogleţ din judeţul Bacău s-au rugat pentru ploaie, alături de oamenii din zonă.

Norii s-au strâns chiar în timpul procesiunii şi s-a pornit ploaia.

Meteorologii din Bacău spun că ploaia era prognozată cu o zi înainte fiind emis chiar un cod galben pentru zona mănăstirii.

Şi în timp ce în unele zone e secetă extremă în altele, hidrologii au emis o avertizare de posibile inundaţii pe 24 de râuri, dar şi pe unele porţiuni din Dunăre. Codul Galben de viituri este în vigoare până mâine la miezul nopţii.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată controversata „bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată controversata „bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Ședința Comandamentului Energetic, convocată luni de ministrul Energiei. Tema principală, prognoza meteo
Ședința Comandamentului Energetic, convocată luni de ministrul Energiei. Tema principală, prognoza meteo

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dispus convocarea, luni, la ora 12:00, a Comandamentului Energetic Naţional, având în vedere prognoza meteo pentru următoarele zile.

Întâlnire de „gradul zero” în Parcul Național Defileul Jiului. Un mistreț și un urs s-au trezit față în față
Întâlnire de „gradul zero” în Parcul Național Defileul Jiului. Un mistreț și un urs s-au trezit față în față

Întâlnire de gradul zero în Parcul Național Defileul Jiului. Un mistreț care se plimba liniștit prin pădure, a dat nas în nas cu un urs.

Anchete la spitalul din Constanța, după ce doi copii operați au ajuns în moarte cerebrală. Mai mulți medici, scutiți de gărzi
Anchete la spitalul din Constanța, după ce doi copii operați au ajuns în moarte cerebrală. Mai mulți medici, scutiți de gărzi

Anchete în lanț la Spitalul Județean Constanța. Părinții a doi copii care au fost operați acolo cer explicații în ceea ce privește tratamentul, pentru că fetița și băiețelul au ajuns în moarte cerebrală.

Recomandări
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.

De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul
De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu. Executivul a explicat și cum se calculează impozitele pentru mașini.

Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin
Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin

În Olanda, tot mai mulți oameni își unesc forțele în cooperative de energie. Sunt grupuri de simpli cetățeni care investesc în mori de vânt sau pompe de căldură de cartier.