Schimbare majoră în Programul Rabla 2019. Anunțul ministrului Mediului

×
Publicitate

Ministrul Mediului a anunţat sâmbătă că a emis un ordin prin care elimină obligativitatea ITP-ului pentru "mașinile care stau în curtea unui cetăţean", solicitată în cadrul Programului Rabla.

"Am hotărât, făcând o analiză clară, la rece, şi am emis ordinul de ministru prin care ITP-ul pentru o maşină care stă în curtea unui cetăţean să fie scos. Dacă eu am maşina în curte nu o să mă mai duc să plătesc o taxă în plus când pot să mă duc să o dau pentru a achiziţiona o maşină nouă. (...) De săptămâna trecută ordinul este deja postat pe site", a spus Graţiela Gavrilescu, informează Agerpres.

Ea a precizat că acesta decizie a fost luată pentru a nu bloca un sistem care se derulează de foarte mult timp şi care "funcţionează foarte bine".

"Interesul nostru este să le scoatem de peste tot, din parcări, din curţile oamenilor, nu avem nevoie să blocăm acest sistem care este derulat de foarte mult timp şi care funcţionează foarte bine şi în sensul în care facem şi eforturi financiare pentru ca în fiecare an să reuşim să dublăm numărul de prime de casare. Atunci ar fi fost aşa, să zicem, un joc care nu ar fi fost corect", a precizat Gavrilescu.

Anul trecut, Ministerul Mediului a anunţat că începând din 2019 cei care vor dori să beneficieze de ajutorul de la stat pentru înlocuirea maşinii vechi erau obligaţi să ducă la casat numai maşini cu ITP valabil. Aceasta era considerată o condiţie obligatorie în ceea ce priveşte casarea unei maşini şi stoparea poluării, deoarece ITP-ul dădea dreptul proprietarului de autovehicul de a circula pe drumurile publice.

Citește și
Administraţia Prezidenţială explică de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după decizia CCR
Administraţia Prezidenţială explică de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după decizia CCR

Guvernul a aprobat vineri bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, ceea ce a permis continuarea programelor guvernamentale 'Rabla clasic' şi 'Rabla plus. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Administraţia Prezidenţială explică de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după decizia CCR
Administraţia Prezidenţială explică de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după decizia CCR

Administraţia Prezidenţială explică, marţi, de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după ce judecătorii CCR au declarat constituţională legea.  

Oana Ţoiu: O pace dictată prin forţă nu este pace. Vom continua să susţinem Ucraina
Oana Ţoiu: O pace dictată prin forţă nu este pace. Vom continua să susţinem Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, transmite că România a ales în 2022 să fie de partea corectă a istoriei, susţinând Ucraina, dar şi că va continua pe acest drum.

Au apărut imaginile cu momentul în care medicul din Maramureș a fost lovit cu pumnul de un individ, la Urgențe. VIDEO
Au apărut imaginile cu momentul în care medicul din Maramureș a fost lovit cu pumnul de un individ, la Urgențe. VIDEO

A fost arestat preventiv individul care a agresat un medic în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului din Borșa, Maramureș. A apărut acum și înregistrarea incidentului violent.

Recomandări
Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”
Analist: “Există riscul ca România să sufere pierderi de teritoriu. Se poate întâmpla chiar în acest an”

România este astăzi un stat atât de slăbit, încât există riscul să nu facă față unei intensificări a presiunilor externe și, din această cauză, să sufere pierderi teritoriale, în viitorul imediat.

Administraţia Prezidenţială explică de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după decizia CCR
Administraţia Prezidenţială explică de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după decizia CCR

Administraţia Prezidenţială explică, marţi, de ce Nicuşor Dan nu a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, după ce judecătorii CCR au declarat constituţională legea.  

Nicuşor Dan, discuții cu Bolojan despre vizita la Bruxelles şi implementarea PNRR: Avem nevoie de aceste resurse europene
Nicuşor Dan, discuții cu Bolojan despre vizita la Bruxelles şi implementarea PNRR: Avem nevoie de aceste resurse europene

Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, marţi, cu Ilie Bolojan despre vizita pe care premierul o va efectua joi, la Bruxelles, dar şi implementarea PNRR.