Polițiștii de frontieră din Timiș au confiscat un Mercedes în urma unui control. Ce au descoperit după verificări. FOTO

masina furata
Politia de Frontiera Romana

Polițiștii de frontieră din Timiș au descoperit un autoturism în valoare de aproximativ 96.000 de lei, căutat de autoritățile din Franța, în cadrul unei alerte emise pentru a fi folosit ca probă într-o anchetă penală.

Descoperirea a fost făcută în noaptea de 21 iulie 2025, la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, unde un bărbat român în vârstă de 38 de ani s-a prezentat la volanul mașinii. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul era semnalat ca „bun căutat” de către autoritățile franceze.

„La control, în urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport este semnalat în baza de date ca bun căutat pentru a fi folosit ca probă în cadrul procedurilor penale, alerta fiind emisă de către autorităţile din Franța. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu știa faptul că mașina se află în atenţia autorităților și că a cumpărat-o din România”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial Timișoara.

Mașina a fost indisponibilizată la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița, iar cercetările sunt în desfășurare. La finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un român a fost arestat în Germania după ce și-a furat propria mașină. Cum a fost posibil
Un român a fost arestat în Germania după ce și-a furat propria mașină. Cum a fost posibil

Un bărbat de 27 de ani originar din România a fost reținut de poliția germană după ce și-a sustras propria mașină care fusese la rândul ei furată din România, potrivit agenției dpa.

Mașină de 50.000 de euro furată din Italia, descoperită la granița României. Tânăra care a încercat să scape este anchetată
Mașină de 50.000 de euro furată din Italia, descoperită la granița României. Tânăra care a încercat să scape este anchetată

O tânără de 21 de ani din Germania este anchetată de poliţiştii de frontieră după ce a încercat să iasă din România cu o maşină de 50.000 de euro furată din Italia.

Cursă nebună în Brașov. Împotmolită în câmp după ce a fugit de la peco fără să plătească, cu o mașină furată și fără permis
Cursă nebună în Brașov. Împotmolită în câmp după ce a fugit de la peco fără să plătească, cu o mașină furată și fără permis

O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie.

Un bolid de 100.000 de euro furat din Europa, descoperit de poliţiştii din Cluj-Napoca la un şofer băut
Un bolid de 100.000 de euro furat din Europa, descoperit de poliţiştii din Cluj-Napoca la un şofer băut

Poliţiştii clujeni au descoperit la un bărbat de 38 de ani, care conducea băut, o maşină în valoare de 100.000 de euro, furată din Olanda, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Un român a încercat să treacă graniţa cu o maşină de 30.000 de euro, furată din Spania
Un român a încercat să treacă graniţa cu o maşină de 30.000 de euro, furată din Spania

Un român care a încercat să treacă frontiera de la Nădlac cu o maşină de 30.000 de euro, furată din Spania, este cercetat penal pentru tăinuire, informează, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.