Planul Roșu, activat pe A1. Două microbuze s-au ciocnit în Arad, cel puțin 11 persoane rănite

×
Publicitate

A fost activat planul roşu de intervenţie, la Nădlac, pe autostrada A1, în urma unui accident rutier. Potrivit autorităţilor, ar fi vorba despre 11 victime

Un accident în care au fost implicate trei autovehicule, în care se aflau 11 persoane, a avut loc, joi după-amiază, pe autostrada A1, în judeţul Arad, fiind activat "planul roşu" de intervenţie, astfel că nouă ambulanţe au fost trimise la faţa locului.

După cum arată înregistrările de pe o cameră de supraveghere, un microbuz de transport persoane a lovit în plin un TIR de marfă, staţionat pe banda de intrare pe autostradă. Apoi un al treilea vehicul, care venea din spate, pe banda 1, a lovit la rândul lui microbuzul.

La faţa locului au fost trimis zece echipaje SMURD, două ambulanţe, dar şi autospeciale pentru descarcerare. Primele informaţii arată că o persoană este rănită grav şi mai multe victime primesc îngrijiri la faţa locului.

Mai multe autospeciale trimise la locul accidentului

”În urma accidentului în care au fost implicate 11 persoane, au rezultat 11 victime. Un bărbat, şoferul microbuzului, a fost transportat la spital de către echipajul medical SAJ, prezentând alterarea stării de conştienţă şi instabilitate hemodinamică”, a transmis ISU Arad.

Citește și
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a transmis, anterior, că accidentul s-a produs pe sensul de circulaţie Nădlac - Arad.

Conform sursei citate, intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad cu o autospecială de transport personal şi victime multiple, şapte ambulanţe SMURD şi două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

"Din primele informaţii, în accident sunt implicate 11 persoane. Începând cu ora 16:03 se activează planul roşu de intervenţie", a menţionat ISU Arad.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual
Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual

Ministerul Sănătăţii a supus, miercuri, dezbaterii publice proiectul unei ordonanţe care va reglementa telemedicina.

După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces

După ninsori și îngheț, șoselele României arată ca după bombardament. Numeroase gropi se dovedesc a fi capcane pentru șoferi, inclusiv în zonele asfaltate recent.  

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.