Ordonanță antispeculă, după haosul de la pompe din martie. Ce amenzi primesc cei care profită de situație

×
Publicitate

Creșterile nejustificate de prețuri, în situații excepționale, de criză ori război, vor fi oprite printr-o ordonanță specială-antispeculă.

Proiectul discutat de Guvern prevede amenzi aspre pentru cei care scumpesc produsele, fără să aibă costuri suplimentare, în caz de situații de alertă, urgență ori, mai grav, de mobilizare a forțelor armate. Ideea noii legi vine după ce românii au făcut coada la benzină ori la ulei, în urma unor zvonuri.

Noile reguli antispeculă ar urma să ii protejeze pe români atunci când, în mod nejustificat, prețurile cresc ori producția este limitată. Și cei care adună mărfuri în depozite ca mai apoi să le vândă la preț mai mare vor fi sancționați.

Reglementările din legea antispeculă se vor aplica în situații excepționale, adică în perioadele de stare de mobilizare a forțelor armate, în stare de război, asediu urgență ori alertă, dar și în alte situații de criză definite prin lege. Guvernul urmează să stabilească ce produse și servicii pot fi considerate ca fiind cu risc speculativ și pentru care se aplică sancțiunile, pe o perioadă limitată de timp. Este însă de așteptat ca lista să cuprindă alimente și servicii esențiale supraviețuirii.

În martie, a fost haos la pompe după ce oamenii s-au speriat că litrul de benzină va trece de 10 lei, iar unii și-au făcut provizii în canistre și butoaie. Iar în magazine, la scurtă vreme, oamenii au golit rafturile de ulei, mălai și făin. Comerciantii au limitat atunci cantitățile vândute pentru a face față valului de cumpărători.

Mihai Roman, Profesor macroeconomie ASE:Se încearcă să se amenințe comercianții, dar și producătorii care ar încerca să profite de situații dificile care ar putea apărea - de exemplu, în starea de urgență și alertă, prețul măștilor care au crescut și de 10 ori chiar și fără să fie justificate. Mai ales la bunurile importante nu se poate stabili nivelul de specula al prețurilor în raport cu cheltuielile. Teoria spune că ar trebui cererea și oferta să regleze aceste prețuri, atâta vreme cât există o cerere - de exemplu, prețul benzinei care a crescut pe baza unor zvonuri - atunci evident că intervenția statului e justificată''.

Amenzile care vor fi aplicate pornesc de la 10 mii de lei pentru firme și ajung la 1% din cifra de afaceri, iar pentru persoanele fizice sancțiunea este de la 5.500 de lei la 11.000 de lei. Controalele vor fi făcute de Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și de Consiliul Concurenței.

Ordonanța antispeculă va fi aprobată în urmatoarele ședinte de guvern.

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Accident în Sectorul 4 al Capitalei. Un bărbat a ajuns la spital, după ce două mașini s-au ciocnit

Un bărbat de 34 de ani, cetățean străin, a ajuns la spital sâmbătă seară după ce două mașini s-au ciocnit într-o intersecție din Sectorul 4 al Capitalei.

Care este starea de sănătate a lui Mircea Lucescu după infarctul pe care l-a suferit

La două zile după ce a suferit un infarct, starea de sănătate a lui Mircea Lucescu este mai bună. Fostul selecționer va rămâne însă în continuare sub atenta supraveghere a cardiologilor de la Spitalul Universitar din Capitală.

ANPC a facut controale înainte de Paște. Au fost aplicate amenzi de peste 7 milioane de lei. Neregulile găsite

Inspectorii de la Protecția Consumatorului și ai Autorității Sanitar Veterinare anunță că au controlat peste 3.000 de piețe și super-marketuri din toată țara.

Recomandări
Germania, Italia, Spania, Portugalia și Austria cer UE taxă pe profiturile uriașe din energie. Măsurile luate de România

Marile economii europene revin la o soluție folosită în 2022: taxarea profiturilor excepționale ale companiilor din energie. În timp ce Bruxelles-ul analizează măsura, România taxează deja profiturile excepționale din petrol.

ANPC a facut controale înainte de Paște. Au fost aplicate amenzi de peste 7 milioane de lei. Neregulile găsite

Inspectorii de la Protecția Consumatorului și ai Autorității Sanitar Veterinare anunță că au controlat peste 3.000 de piețe și super-marketuri din toată țara.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.