O șoferiță cu o alcoolemie amețitoare a produs un accident în care a rănit o femeie și doi copii. A fost încătușată pe loc

accident arad beata
Special Arad

Doi copii și o femeie au fost răniți într-un accident în Arad, provocat de o șoferiță beată. Polițiștii au încercat să o încătușeze, dar femeia a făcut scandal și a opus rezistență.

”La data de 1 iulie 2025, în jurul orei 17:25, la intersecţia Calea Timişorii cu Str. Cibinului, a avut loc un accident. Din primele cercetări, a reieşit că o femeie de 36 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani. În urma impactului, au fost răniţi o femeie de 28 de ani, pasageră în primul autoturism, şi 2 copii minori, pasageri în cel de-al doilea”, a transmis IPJ Arad.

Femeia care a produs accidentul consumase alcool.

Și un bărbat a fost încătușat

”Testarea cu aparatele din dotare a indicat o îmbibaţie alcoolică de 1,10 mg./l. alcool pur în aerul expirat, în cazul femeii, alcoolemia urmând a fi stabilită în urma recoltării de probe biologice”, a mai precizat IPJ Arad.

Citește și
Protest sindicalisti la MAI
Cătălin Predoiu, întâlnire cu sindicaliștii din MAI pe tema vârstei de pensionare. 25.000 amenință că vor ieși din sistem

Un scandal a izbucnit în stradă, la locul accidentului.

”După sosirea la faţa locului a echipajului de poliţie, conducătoarea auto a avut un comportament recalcitrant şi agresiv, fiind necesară încătuşarea acesteia. O persoană care se afla la faţa locului, identificat ulterior, în persoana unui bărbat de 37 de ani, a încercat să împiedice exercitarea atribuţiilor de serviciu a poliţiştilor, fiind încătuşat ulterior, de o altă patrulă sosită la faţa locului. O altă femeie, de 36 de ani, din Arad, ar fi încercat să împiedice încătuşarea bărbatului”, a transmis IPJ Arad.

Cu toţii au fost duşi la sediul poliţiei, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale. Conducătoarea auto a fost reţinută pentru 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Cătălin Predoiu, întâlnire cu sindicaliștii din MAI pe tema vârstei de pensionare. 25.000 amenință că vor ieși din sistem
Cătălin Predoiu, întâlnire cu sindicaliștii din MAI pe tema vârstei de pensionare. 25.000 amenință că vor ieși din sistem

Sindicatele din MAI, invitate de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, să discute despre creșterea vârstei de pensionare, avertizează că nu vor accepta decizii unilaterale. 25.000 de angajați amenință cu pensionarea.

Ineficiența statului îi costă pe toți. Bugetul a pierdut peste jumătate de miliard de euro din contrabanda cu țigarete
Ineficiența statului îi costă pe toți. Bugetul a pierdut peste jumătate de miliard de euro din contrabanda cu țigarete

Piața neagră a țigaretelor a ajuns la 12,6% din consum în noiembrie 2025, după o creștere de 3 puncte procentuale, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, potrivit Novel.

Peste patru miliarde de euro din fonduri europene pentru agricultura românească. Record de absorbție a fondurilor UE
Peste patru miliarde de euro din fonduri europene pentru agricultura românească. Record de absorbție a fondurilor UE

Peste patru miliarde de euro au fost livrate de către Comisia Europeană, iar până la finalul lunii ianuarie România va mai încasa peste un miliard de euro, a anunţat marţi ministrul Agriculturii.

Recomandări
Cătălin Predoiu, întâlnire cu sindicaliștii din MAI pe tema vârstei de pensionare. 25.000 amenință că vor ieși din sistem
Cătălin Predoiu, întâlnire cu sindicaliștii din MAI pe tema vârstei de pensionare. 25.000 amenință că vor ieși din sistem

Sindicatele din MAI, invitate de Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, să discute despre creșterea vârstei de pensionare, avertizează că nu vor accepta decizii unilaterale. 25.000 de angajați amenință cu pensionarea.

Cum a ajuns rialul să aprindă butoiul de pulbere iranian. Republica Islamică e mai slabă ca oricând și există doar 3 scenarii
Cum a ajuns rialul să aprindă butoiul de pulbere iranian. Republica Islamică e mai slabă ca oricând și există doar 3 scenarii

Prăbușirea rialului la un curs de 1,4 milioane pentru un dolar american a zdruncinat piața deja fragilă a Iranului și a declanșat greve în Marele Bazar din Teheran, care apoi au explodat în cele mai sângeroase proteste din istoria recentă a Iranului.

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.