Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două bărci s-au ciocnit în Delta Dunării, un bărbat de 30 de ani fiind dat dispărut

O persoană este dată dispărută după ce două ambarcaţiuni s-ar fi ciocnit, sâmbătă, în Delta Dunării, iar pompierii intervin pentru căutarea acesteia.

UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au anunţat bărbatul dispărut are aproximativ 30 de ani. “Astăzi, în jurul orelor 12.10, s-a primit un apel pe 112 de la un cetăţean care a sesizat că, pe canalul Olguţa, pe raza localităţii Mila 23, a avut loc o ciocnire între două ambarcaţiuni în urma căreia o persoană a căzut în apă şi nu a putut fi găsită. Persoana căzută în apă este un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani”, a transmis IPJ Tulcea.

Poliţiştii continuă cercetările, împreuna cu ISU Tulcea în vederea identificării persoanei dispărute.

UPDATE: Potrivit ISU Tulcea, din primele informaţii, se pare că a fost un accident naval la intersecţia canelelor Şontea cu Oguţa.

Deocamdată nu există date cu privire la persoana dispărută, scrie news.ro.

Citește și
ARSVOM
Două nave ale ARSVOM supraveghează o ambarcațiune în pericol de scufundare, în apropiere de Mangalia. Sunt opt oameni la bord

”Căutările persoanei sunt efectuate în astfel de cazuri sub coordonarea poliţiei. În zona se află şi elicopterul SMURD pentru căutarea persoanei”, a mai transmis ISU Tulcea.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Asociaţia SOS Water Rescue a anunţat că o barcă a fost acroşată de o ambarcaţiune în care se aflau turişti, pe un canal din Delta Dunării, iar o persoană este dată dispărută. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au transmis că două echipaje se deplasează în zona respectivă pentru căutarea persoanei dispărute. ”În legătură cu evenimentul din zona localităţii Mila 23, din cadrul Pichetului de Pompieri Crişan, intervin cinci subofiţeri cu ambarcaţiune SMURD şi o ambarcaţiune de tip IB5. Pompierii tulceni se află în zonă pentru căutarea unei persoane dispărută în apă”, a transmis ISU Tulcea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult