O pacientă de la Spitalul Județean Ploiești i-a furat banii din portofel colegei de salon care intrase în operație

Spitalul Județean din Ploiești
Pro TV

O pacientă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a ajuns în atenţia Poliţiei după ce a furat 500 de lei din portofelul unei femei care era internată în acelaşi salon cu ea.

După ce păgubita a chemat Poliţia, femeia a returnat banii. Pe numele ei a fost deschis dosar penal pentru furt.

Fapta a fost reclamată la Poliţia Ploieşti vineri, 17 ianuarie, în jurul orei 10.30, când o femeie internată în secţia Boldescu a spitalului Judeţean din Ploieşti a sesizat că din salon i-au fost sustraşi 500 de lei.

„Au fost efectuate verificări la faţa locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă iar în urma cercetărilor a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind o femeie, din Gura Vitioarei, internată în unitatea medicală, care a înapoiat suma de bani femeii”, transmit, sâmbătă oficialii Poliţiei judeţene Prahova.

I-a furat 500 lei din cei 600 de lei pe care femeia îi avea în portofel

Surse din anchetă au precizat pentru News.ro că păgubita a mers la operaţie şi a lăsat în salonul spitalului bagajele, inclusiv portofelul în care avea puţin peste 600 de lei.

Citește și
Virus
Pacienta cu HMPV este în izolare. Ministrul Sănătății spune că virusul nu a ajuns în România din China

La revenirea în salon, femeia a constatat că 500 de lei îi fuseseră furaţi.

Pe numele pacientei care a sustras banii a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
O femeie conectată la oxigen, care și-a aprins o țigară în salon, a provocat incendiul de la spitalul din Miercurea Ciuc
O femeie conectată la oxigen, care și-a aprins o țigară în salon, a provocat incendiul de la spitalul din Miercurea Ciuc

Incendiu în secția de chirurgie a Spitalului din Miercurea Ciuc, după ce o pacientă, imobilizată la pat și dependentă de oxigenare, a făcut greșeala să-și aprindă o țigară în salon.

Pacienta cu HMPV este în izolare. Ministrul Sănătății spune că virusul nu a ajuns în România din China
Pacienta cu HMPV este în izolare. Ministrul Sănătății spune că virusul nu a ajuns în România din China

Este perioada gripelor și a virozelor, iar în acest context a apărut și prima infectare cu virusul gripal HMPV în România, în județul Bihor.

Noi detalii despre starea de sănătate a femeii din Bihor infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China. Anunțul DSP
Noi detalii despre starea de sănătate a femeii din Bihor infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China. Anunțul DSP

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor a informat, joi, că pacienta internată la Spitalul Judeţean cu metapneumovirus uman (HMPV) este în stare stabilă şi că nu se efectuează anchetă epidemiologică, fiind un virus obişnuit.

 

O americancă este prima pacientă cu un rinichi de porc care funcționează pe termen lung. „Este pur şi simplu minunat”
O americancă este prima pacientă cu un rinichi de porc care funcționează pe termen lung. „Este pur şi simplu minunat”

O americancă este singura persoană din lume care trăieşte cu un rinichi funcţional de la un porc editat genetic.

 

Ambulanță cu o pacientă, accident în Constanța. Mașina care a lovit-o s-a oprit într-un copac
Ambulanță cu o pacientă, accident în Constanța. Mașina care a lovit-o s-a oprit într-un copac

O ambulanță aflată în misiune a fost implicată în noaptea de marți spre miercuri într-un accident pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Constanța. Autospeciala preluase o pacientă din localitatea 23 August și urma să o ducă la Spitalul Județean.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.