Mesaj RO-Alert după ce un urs şi-a făcut apariţia în cimitirul din Azuga. Animalul refuză să coboare dintr-un copac

Urs
news.ro

Autorităţile din judeţul Prahova au emis, sâmbătă, un mesaj Ro-Alert prin care semnala localnicilor dar şi turiştilor aflaţi pe Valea Prahovei, în staţiunea Azuga, că un urs se află în localitate.

Este vorba despre unui pui, care a urcat în pom aflat în cimitirul din Azuga şi care nu coboară, în condiţiile în care în cimitir sunt numeroase persoane.

Autorităţile au izolat zona în care se află animalul, însă acesta nu poate fi tranchilizat din cauză că, aflându-se la câţiva metri deasupra solului, ar putea fi rănit în cădere, au precizat pentru News.ro oficiali din cadrul ISU Prahova.

Prezenţa ursului a fost semnalată la ora 10:00.

Salvatorii au părăsit după mai bine de şase ore cimitirul, lăsând animalul să coboare singur.

Citește și
ciprian ciucu
Ciucu: „PMB nu are bani nici să treacă strada”. Primarul avertizează că fără reforme, Bucureștiul riscă blocajul

Apariţia animalelor sălbatice în staţiunile de pe Valea Prahova a devenit un fenomen cu care mulţi dintre localnici spun că s-au obişnuit.

În aprilie anul trecut, în staţiunea Azuga, un localnic în vârstă de 39 de ani a murit, după ce a fost atacat de un urs.

Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul făcea jogging în zona Limbăşelu din staţiune. Tatăl bărbatului a fost cel care a sunat autorităţile, când a constatat că fiul său nu a revenit acasă după sesiunea de alergare, trupul acestuia fiind găsit în urma căutărilor. Cadavrul prezenta semne de violenţă, cel mai probabil bărbatul fiind atacat de un urs.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Ciucu: „PMB nu are bani nici să treacă strada”. Primarul avertizează că fără reforme, Bucureștiul riscă blocajul
Ciucu: „PMB nu are bani nici să treacă strada”. Primarul avertizează că fără reforme, Bucureștiul riscă blocajul

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă marţi, după ce a primit de la Guvern doar 317 milioane de lei, până la votarea bugetului PMB, cel mai probabil în luna martie, că în acest început de an, PMB nu are bani nici să treacă strada.

Unde sunt trecute norma de poluare și capacitatea cilindrică în cartea de identitate a vehiculului. Explicațiile RAR
Unde sunt trecute norma de poluare și capacitatea cilindrică în cartea de identitate a vehiculului. Explicațiile RAR

Registrul Auto Român explică modul în care pot fi identificate norma de poluare și capacitatea cilindrică ale unui vehicul, informații esențiale care se regăsesc în Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV).

Un bărbat din Craiova, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. A fost prins, la miezul nopții, în curtea iubitei
Un bărbat din Craiova, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. A fost prins, la miezul nopții, în curtea iubitei

Un bărbat de 48 de ani, din Craiova, a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a intrat în curtea fostei iubite, pe care a amenințat-o.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.