Medicul din Timișoara condamnat la închisoare cu executare primise mită de 7 ori într-o săptămână. Ce le spunea pacienților

×
Codul embed a fost copiat

Unul dintre cei mai renumiţi chirurgi din vestul ţării, medicul Marinică Gaşpar din Timișoara, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins de procurori că lua mită de la pacienţi.  

Avocații doctorului au subliniat că el nu a condiționact actul medical, însă în unele cazuri le-ar fi dat de înțeles pacienților că se fac de râs dacă nu-i oferă nimic.

Chirurgul Marinică Gaşpar a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată.

În motivarea sentinţei, magistraţii susţin că, deşi doctorul a recunoscut faptele, nu a arătat niciun moment că le regretă sau că înţelege gravitatea lor. Joi însă, chirurgul a transmis, prin avocaţi, că îi pare rău.

Florin Kovacs, avocat Baroul Timiș: „Cred că judecătorul a vrut să dea un semnal de alarmă categoriei socio-profesionale a medicilor: domne, nu mai luați șpagă că mergeți la pușcărie! Pentru că s-a văzut de-a lungul timpului că aplicarea unor pedepse cu suspendare nu are niciun efect în rândul medicilor.”

Doctorul Marinică Gaşpar a fost prins în flagrant, în urmă cu doi ani, în cabinetul său de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. La vremea respectivă, plângerea a venit de la un pacient căruia i s-au cerut o mie de euro pentru o intervenţie chirurgicală.

Citește și
spaga
Ce șpagă a încercat să le dea polițiștilor un șofer din Botoșani prins beat la volan. Totul a fost filmat

Medicul a fost monitorizat atunci vreme de o săptămână, timp în care a primit bani de 7 ori - sume cuprinse între 100 şi 2000 de euro.

Constantin Luca, managerul Insititulului de Boli Cardiovasculare Timișoara: „Orice faptă care se petrece în afara legii este condamnabilă. Cred că în prezent, din punct de vedere al salarizării personalului medical trăim în niște vremuri cu salarii decente, iar sub nicio formă nici condiționarea, nici acceptarea de bunuri sau foloase materiale din partea pacienților.”

Florin Kovacs, avocat Baroul Timiș: „Nu a spus nimeni că a condiționat, dar această reprogramare sau nebăgare în seamă crează senzația pacientului că este determinat într-un fel să vină cu un kilogram de brânză sau o oareșce sumă de bani.”

După ce a fost prins în flagrant, doctorul Marinică Gașpar a fost suspendat de conducerea spitalului. Apoi a împlinit vârsta de 65 de ani și a ieșit la pensie. Acum profesează la mai multe spitale din mediul privat.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, chirurgului i-a mai fost confiscată suma de 250.000 de euro, bani pe care i-a avut în conturi dar nu i-a putut justifica.

Sentinţa dată de Tribunalul Timiș nu este definitivă, iar avocații medicului au anunțat deja că vor face apel.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Directorul executiv al DSP Olt şi alte două angajate, sub control judiciar într-un dosar de corupţie. Ce acuzații li se aduc
Directorul executiv al DSP Olt şi alte două angajate, sub control judiciar într-un dosar de corupţie. Ce acuzații li se aduc

Directorul executiv al DSP Olt şi alte două angajate au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar de luare de mită, abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în înscrisuri oficiale.

Ce șpagă a încercat să le dea polițiștilor un șofer din Botoșani prins beat la volan. Totul a fost filmat
Ce șpagă a încercat să le dea polițiștilor un șofer din Botoșani prins beat la volan. Totul a fost filmat

Prins băut la volan, un șofer din Botoșani a încercat să le dea polițiștilor peste 2.600 de euro mită ca să nu rămână fără carnet.  

Un greu din sportul românesc a fost reținut de procurorii DNA. Cum a încercat să obțină sute de mii de euro
Un greu din sportul românesc a fost reținut de procurorii DNA. Cum a încercat să obțină sute de mii de euro

Fost director general al CS Rapid București, Bogdan Vasiliu, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Suma plătită de mai mulți români ca să se pensioneze mai repede, cu acte false. O angajată a Casei de Pensii „vindea” vechime
Suma plătită de mai mulți români ca să se pensioneze mai repede, cu acte false. O angajată a Casei de Pensii „vindea” vechime

O angajată a Casei de Pensii din Satu Mare a luat mită sume mari de bani de la zeci de oameni care doreau să se pensioneze mai repede și le-a falsificat actele din dosare. În acest fel oamenii au primit ani în plus la pensie bani mai mulți.

Doi polițiști au primit mită ouă și zacuscă ca să ajute o fată sa ia permisul. Ce pedeapsă au primit
Doi polițiști au primit mită ouă și zacuscă ca să ajute o fată sa ia permisul. Ce pedeapsă au primit

Doi polițiști, soț și soție, care lucrau la direcția de permise și înmatriculări Brașov, au fost condamnați la doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită.  

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.