Medicii, asistenta și infirmiera de la Gorj, arestați preventiv. Cum s-a ales doctorul cu trei apartamente

×
Publicitate

Medicii, asistenta și infirmiera reținuți pentru pensionări pe caz de boală în schimbul unor sume de bani au fost arestați preventiv. O doctoriță oftalmolog a fost arestată la domiciliu, pentru că are 80 de ani.

Procurorii au stabilit în anchetă că persoanele care au format această rețea de pensionare contra-cost pe caz de boală ar fi acționat în 75 de asemenea situații.

Un medic expert în cadrul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, cu atribuţii de examinare a persoanelor care solicită acordarea deciziilor provizorii şi definitive de pensionare anticipată pentru invaliditate, analizare a înscrisurilor medicale depuse de aceste persoane, precum şi de eliberare a acestor decizii, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (75 de acte materiale) şi de spălare a banilor în formă continuată, arată anchetatorii, potrivit unui comunicat preluat de Agerpres.

„Astfel, s-a reţinut de către procuror că în perioada 03.07.2023 - 08.08.2023, suspectul E.I.A. a primit cu titlu de mită de la 75 de persoane care solicitau emiterea unor decizii de pensionare pe caz de boală sume de bani cuprinse între 400 şi 1.000 lei introduse în plicuri şi apoi printre actele dosarelor cu înscrisuri medicale, precum şi alte produse. Suspectul E.I.A o folosea pe suspecta L.I., infirmieră în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, ca intermediar pentru identificarea unor persoane dispuse să remită sume de bani cu titlu de mită şi era ajutat în activitatea infracţională şi de suspecta T.M., asistentă medicală, care la rândul său primea cu titlu de mită bani şi bunuri de la solicitanţii deciziilor de pensionare", se arată în comunicat.

Procurorii au analizat toată activitatea financiară a familiei

S-a mai reţinut totodată că, în perioada 2016 - 2022, medicul expert al CJP Gorj a conceput şi pus în aplicare o schemă infracţională de schimbare şi transfer de bunuri, de disimulare a provenienţei reale a sumelor de bani pe care le-a folosit pentru achiziţia a trei imobile tip apartament, de spălare a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, folosind membrii familiei sale, aceştia fiind oficial finanţatorii achiziţiilor a trei apartamente cumpărate de soţia suspectului în anii 2017, 2018 şi 2022, familia acestuia plătind în total 240.500 euro şi 230.005 lei.

Citește și
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova

Conform sursei citate, în perioada 2015 - 2022, conturile familiei au fost alimentate din surse proprii (salarii, pensii, alocaţii, chirii, dobânzi) cu sumele de 951.145 lei, 51.564 euro şi 529 de dolari, acestea fiind folosite în mare parte pentru cheltuielile zilnice, pentru întreţinerea familiei.

Soţia suspectului este casnică, nu a avut un serviciu în toată perioada analizată.

Din verificările efectuate a rezultat că suspectul E.I.A. a consumat prin cheltuieli curente pentru întreţinerea familiei toate sumele de bani primite cu titlu de drepturi salariale, dar a şi efectuat depuneri în numerar în conturile sale bancare în cuantum total de 150.906 lei, pentru care nu au fost identificate documente justificative.

Procurorul a dispus, joi, luarea unor măsuri asigurătorii, respectiv poprire pe contul suspectului E.I.A., până la concurenţa sumei de 150.906 lei, precum şi sechestru asupra a două imobile (apartamente, unul situat în municipiul Cluj şi unul în municipiul Bucureşti).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova

Un șofer de ride-sharing din Craiova a fost reținut după ce i-a făcut avansuri sexuale unei cliente, o tânără de 23 de ani, și a deviat de la traseu, ducând mașina într-o zonă slab iluminată.

Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal
Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus reținerea pentru 24 de ore a doi minori de 15 ani, acuzați de omor calificat și profanare de cadavre, implicați în uciderea unui băiat de aceeași vârstă din Cenei.

Zeci de percheziţii în Botoşani la o rețea care ar fi obținut buletine false pentru cetăţeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia
Zeci de percheziţii în Botoşani la o rețea care ar fi obținut buletine false pentru cetăţeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia

Polițiștii de frontieră din Iași și Sighetu Marmației fac joi 73 de percheziții la locuințele unor persoane din județul Botoșani într-un dosar de falsificare a documentelor de identitate, anunță Parchetul ICCJ.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski este pe drum spre Davos, unde va discuta cu Donald Trump

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean este în drum spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.