Mașină răsturnată în curtea unei benzinării din Bihor, după o manevră riscantă. Momentul a fost filmat

×
Codul embed a fost copiat

Grav accident de circulație în Bihor. Un șofer a vrut să evite un autoturism care i-a tăiat calea, dar s-a rostogolit cu mașina care, în final, s-a oprit cu roțile în sus în curtea unei benzinării.

Accidentul s-a petrecut pe drumul național Oradea-Marghita și a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Șoferul vinovat, un bătrân de 85 de ani, a vrut să intre în benzinărie și a tras stânga de volan, fără să vadă însă că din sens opus venea o altă mașină.

Acesta din urmă a încercat să evite impactul cu mașina din mijlocul drumului, iar mașina lui s-a rostogolit în curtea benzinăriei și s-a oprit apoi cu roțile în sus, la un metru de pompele de carburant.

Cel de la volan a ieșit singur din mașină, fără să fie rănit grav. Însă, pentru că din vehicul ieșea fum, angajații din benzinărie au intervenit rapid cu extinctoare și au evitat o tragedie.

Citește și
copii morti
Bogdan și Noemi și-au pierdut cei trei copii mici într-un accident teribil. Femeia a încercat să îi salveze, cu piciorul rupt

Între timp, șoferul vinovat și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-a întâmplat. A fost găsit de poliție în mai puțin de o oră, într-o localitate din apropiere.

Omul a rămas fără permis și a fost amendat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Accident grav în București. Roțile unui tramvai au zburat de sub vagon. 11 persoane au fost rănite. 6 ambulanțe au intervenit
Accident grav în București. Roțile unui tramvai au zburat de sub vagon. 11 persoane au fost rănite. 6 ambulanțe au intervenit

Unsprezece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier în care au fost implicate un tramvai şi un autobuz ale companiei de transport în comun STB, produs joi, în București.

Bogdan și Noemi și-au pierdut cei trei copii mici într-un accident teribil. Femeia a încercat să îi salveze, cu piciorul rupt
Bogdan și Noemi și-au pierdut cei trei copii mici într-un accident teribil. Femeia a încercat să îi salveze, cu piciorul rupt

Doi soți români care locuiesc în Spania trec printr-un coșmar greu de imaginat. Și-au pierdut toți cei trei copii într-un accident rutier.  

Accident între două tramvaie în București, în Berceni. Rezultatul testelor făcute de polițiști
Accident între două tramvaie în București, în Berceni. Rezultatul testelor făcute de polițiști

Două tramvaie au fost implicate miercuri într-un accident de circulație în București, la intersecția dintre Șoseaua Giurgiului și Șoseaua Olteniței, două persoane având nevoie de îngrijirile medicilor.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.