MAI: De luni se vor elibera „numere verzi” pentru autovehicule cu zero emisii de CO2

×
Publicitate

Serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor vor elibera, de luni, „numere verzi”, pentru autovehiculele cu zero emisii de CO2.

În acest sens, cele aproximativ 17.000 de vehicule electrice, înmatriculate în România, conform datelor deţinute de DRPCIV, pot beneficia de numere de culoare verde, conform noilor reglementări legale”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, luni, Agerpres.

Pe 28 aprilie, în Monitorul Oficial a fost publicat ordinul care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde, pentru maşini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Această modificare legislativă are drept scop asigurarea vizibilităţii acestor categorii de vehicule în traficul rutier, în vederea stimulării introducerii pe piaţă a autovehiculelor de transport nepoluante, iniţierea unui cadru legal care să permită facilitarea accesului acestora la infrastructura de reîncărcare cu energie electrică, stabilirea unor politici de transport eco sustenabile, menite să facă faţă traficului intens, precum şi protejarea mediului înconjurător”, arată sursa citată.

În cazul maşinilor deja înmatriculate care respectă criteriile de acordare a „numerelor verzi”, acestea vor putea fi preschimbate, la cerere, după intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ.

Citește și
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel

De asemenea, DRPCIV evaluează şi monitorizează activităţile desfăşurate de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, la nivel naţional.
 
Citește și: TechEvents, aplicația care ne pune la curent cu toate evenimentele de tehnologie care au loc în perioada următoare

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO

Citește și...
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel
Ministerul român de Externe a aprobat repatrierea personalului neesenţial din Israel

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa şi Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

Mesajul SUA către România: ”NU părăsim NATO”. ”Nimeni să nu îndrăznească vreodată să ne provoace”

Statele Unite nu se retrag din NATO, a transmis vineri Ambasada SUA în România, care preia un mesaj al secretarului de stat Marco Rubio. ”Nimeni să nu îndrăznească vreodată să o pună la încercare”, spune demnitarul american despre NATO.

Cel mai mare tunel rutier din țară, construit pe Autostrada A1 în vestul României, prinde contur. Cum arată. VIDEO

Cel mai mare tunel rutier din țară, aflat în construcție pe traseul unei autostrăzi în vestul țării, prinde contur.

Recomandări
Nereguli grave descoperite în structurile MApN. Ministrul Apărării: Posturi de medic înființate „din pix” la Spitalul Militar

Ministrul Apărării, Radu Miruță, anunță că a descoperit o serie de nereguli în instituțiile subordonate.