Lista alimentelor cu adaos plafonat, extinsă la 21 de produse. Măsura a fost prelungită cu trei luni

×
Publicitate

Guvernul a prelungit, vineri, limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu trei luni, iar lista va fi extinsă cu şapte produse, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.  

Adoptăm astăzi o măsură prin care continuăm protejarea puterii de cumpărare a românilor, mai ales în perioada de iarnă, când cheltuielile sunt mai mari. Prelungim limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu încă trei luni şi extindem această măsură cu încă un număr de categorii de produse, de la 14 la 21. Datele de la INS ne arată că măsura a avut efectele aşteptate. Am oprit creşterea excesivă a preţurilor pentru alimente, iar pentru multe din produsele incluse în listă la raft se constată scăderi substanţiale de preţ. De aceea, avem toate motivele să continuăm această măsură care protejează în special familiile cu venituri mici şi medii”, a afirmat premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

El a menţionat că va fi introdusă şi o limită de maximum 5% a adaosului comercial pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui şi carne de vită care sunt importante vrac şi care nu sunt procesate în România.

Acest Guvern nu poate susţine practica speculativă a unora de a importa ieftin şi a vinde scump, profitând de faptul că acel produs este necesar traiului de zi cu zi al oricărei familii”, a susţinut Ciolacu.

Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă, urmează să fie prelungită cu 90 de zile măsura, cu caracter temporar, de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare. Lista produselor cu adaos comercial plafonat se va extinde cu următoarele: orez - bob rotund, cu gramaj cuprins între 0,5 - 1,5 kg, cozonac, bulion de roşii, smântână cu 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi, carne tocată.

Citește și
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova

Pentru produsele agricole şi alimentare care intră pe teritoriul României şi nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare cota de adaos comercial va fi de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte prevăzute de Ordinul ministrului Finanţelor publice nr. 1.826 din 22 decembrie 2003. Produsele agricole şi alimentare care fac obiectul acestei măsuri sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantităţi de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 litri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova
Un șofer de ride-sharing a fost reținut după ce a făcut avansuri sexuale unei cliente și a deviat traseul cursei din Craiova

Un șofer de ride-sharing din Craiova a fost reținut după ce i-a făcut avansuri sexuale unei cliente, o tânără de 23 de ani, și a deviat de la traseu, ducând mașina într-o zonă slab iluminată.

Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal
Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus reținerea pentru 24 de ore a doi minori de 15 ani, acuzați de omor calificat și profanare de cadavre, implicați în uciderea unui băiat de aceeași vârstă din Cenei.

Zeci de percheziţii în Botoşani la o rețea care ar fi obținut buletine false pentru cetăţeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia
Zeci de percheziţii în Botoşani la o rețea care ar fi obținut buletine false pentru cetăţeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia

Polițiștii de frontieră din Iași și Sighetu Marmației fac joi 73 de percheziții la locuințele unor persoane din județul Botoșani într-un dosar de falsificare a documentelor de identitate, anunță Parchetul ICCJ.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.