Laura Codruţa Kovesi, desemnată personalitatea publică a anului de Emerging Europe

62078540
Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul public european, Laura Codruţa Kovesi, a fost desemnată joi de publicaţia londoneză Emerging Europe drept personalitatea publică a anului.

 

Actualmente şefa Biroului procurorului public european (EPPO), Kovesi a ajuns iniţial în atenţia publică în România, ţara ei natală, în calitate de şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), al cărei director a devenit în 2013. În timpul celor cinci ani în care s-a aflat în această funcţie, ea a supervizat trimiterea în judecată a mii de politicieni corupţi: primari, parlamentari şi chiar foşti premieri au fost găsiţi vinovaţi de corupţie şi condamnaţi la închisoare, scrie Emerging Europe, citat de Agerpres.

''Această distincţie este o recunoaştere a muncii remarcabile a doamnei Kovesi în fruntea DNA, unde a devenit un model pentru agenţiile de combatere a corupţiei din întreaga regiune a Europei emergente şi un simbol al luptei împotriva corupţiei şi al consolidării statului de drept', spune Andrew Wrobel, partener fondator al Emerging Europe. 'Desemnarea ei ulterioară în funcţia nou creată ca primul procuror public al Europei nu face decât să confirme rolul important pe care ea l-a jucat şi va continua să-l joace în lupta împotriva corupţiei'', adaugă acesta.

În calitate de procuror public european, Laura Codruţa Kovesi are ocazia să schimbe atitudinile la nivel european. EPPO, cu sediul în Luxemburg, care ar urma să devină funcţional la sfârşitul anului curent, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, punerea sub acuzare şi condamnarea infracţiunilor împotriva bugetului UE, precum fraude, corupţie şi fraude transfrontaliere cu TVA mai mari de 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor poate fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, terorismul.

Citește și
10 plăci de beton, afectate în urma surpării de pe Mihai Bravu. Termoenergetica avertizează că traficul nu poate fi reluat
10 plăci de beton, afectate în urma surpării de pe Mihai Bravu. Termoenergetica avertizează că traficul nu poate fi reluat

Premiile Emerging Europe sunt în 2020 la a treia ediţie şi fac parte dintr-un program de prezentare a ceea ce este mai bun în regiunea Europei emergente: personalităţi, organizaţii publice şi private, precum şi proiecte şi iniţiative. Printre precedenţii laureaţi se numără Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internaţional, şi profesorul Gunter Verheugen, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Ceremonia acordării distincţiilor din acest an era programată să aibă loc în 25 iunie, la Parlamentul European, la Bruxelles. Din cauza pandemiei de COVID-19, laureaţii de anul acesta vor fi anunţaţi online în următoarele săptămâni şi luni.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ivana Knoll trăiește o viață de vis! Unde s-a mutat ”Miss Croația” și câți ani are de fapt
Ivana Knoll trăiește o viață de vis! Unde s-a mutat ”Miss Croația” și câți ani are de fapt
Citește și...
10 plăci de beton, afectate în urma surpării de pe Mihai Bravu. Termoenergetica avertizează că traficul nu poate fi reluat
10 plăci de beton, afectate în urma surpării de pe Mihai Bravu. Termoenergetica avertizează că traficul nu poate fi reluat

Compania Termoenergetica anunţă că aproximativ 10 plăci de beton, fiecare cu o lungime de aproximativ 4,5 metri, au fost afectate în urma surpării asfaltului produse sâmbătă dimineaţă pe Şoseaua Mihai Bravu.

Interviu dur al ambasadorului rus la București: acuze la adresa României, NATO și Bisericii Ortodoxe Române
Interviu dur al ambasadorului rus la București: acuze la adresa României, NATO și Bisericii Ortodoxe Române

Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a acordat un amplu interviu agenţiei ruse de stat TASS, popularizat pe pagina de Facebook a ambasadei, în care, potrivit descrierii, discută despre „perspectivele unirii României şi Moldovei”.

Târg dedicat animalelor de companie la Romexpo: concursuri, demonstrații de dresaj și zeci de patrupede pentru adopție
Târg dedicat animalelor de companie la Romexpo: concursuri, demonstrații de dresaj și zeci de patrupede pentru adopție

Bucureștenii care iubesc animalele au ajuns la târgul dedicat companionilor necuvântători, organizat la Romexpo. 

Recomandări
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”

Statele Unite își intensifică operațiunile militare în Orientul Mijlociu. Încă 5.000 de soldați și mai multe nave de război vor fi trimise în regiune.

Magistrala 6 de metrou prinde contur. Când vom putea circula pe ruta București – Aeroportul Otopeni
Magistrala 6 de metrou prinde contur. Când vom putea circula pe ruta București – Aeroportul Otopeni

Încep să se vadă primele rezultate pe șantierul Magistralei 6 de metrou, care va lega Aeroportul Otopeni de capitală. În ciuda condițiilor dificile din iarnă, lucrările au avansat, mai ales pe tronsonul sudic, între stația 1 Mai și zona Tokyo. 

Cum a fost făcută cea mai mare captură de arme letale de polițiștii de frontieră din Calafat în 2026: peste 100 de pistoale
Cum a fost făcută cea mai mare captură de arme letale de polițiștii de frontieră din Calafat în 2026: peste 100 de pistoale

Peste 100 de pistoale letale și 131 de încărcătoare fără muniție au fost descoperite de polițiștii români într-un camion care trecea prin Vama Calafat cu destinația Germania.