Ipostazele în care au fost surprinși preotul șantajat din Argeș și amanta sa. Pozele, făcute la ordinul preotesei

×
Publicitate

Implicat într-un scandal conjugal în care s-a făcut și o reținere pentru șantaj, un preot din Argeș a fost pedepsit de superiori cu mutarea la altă biserică.

Povestea a început după ce un detectiv, angajat de preoteasă, l-a pozat pe slujitorul Domnului în vacanță, în Bulgaria, în timp ce îi dădea unei femei cu cremă de protecție. Fotografiile au ajuns la o enoriașă, care a început să îl amenințe pe preot că le va da ziarelor locale dacă nu demisionează. Cum fapta a fost considerată șantaj, Poliția a intrat pe fir și a reținut-o pe femeie, care se află acum sub control judiciar.

Cum a început povestea cu iz de scandal

Enoriașa în vârstă de 51 de ani ar fi început să îl șantajeze pe preot, după ce a primit mai multe fotografii în care aceasta era surprins pe plajă, în Bulgaria, în timp ce ungea cu cremă de protecție corpul unei doamne, alta decât soția lui.

Pozele compromițătoare erau făcute de un detectiv, vorbesc acum oamenii din parohie. Tot ei spun că acesta ar fi fost angajat de preoteasă, care își bănuia soțul de infidelitate.

Localnic:A zis că lipsea de acasă și a zis că se ducea la tatăl lui dânsu' și la mamă-sa. Nu l-a crezut! A băgat detectiv și l-a prins”.

Femeile din parohie spun că au văzut și ele pozele cu preotul în costum de baie, în timp ce se îngrijea de pielea unei necunoscute. Chiar preoteasa le-ar fi aratăt. Unele credincioase nu exclud ca tocmai ea să le fi dat femeii, care a trecut la șantajarea preotului.

Femeie:Preoteasa știu sigur că ea a umblat peste tot cu ele”.

Preotul a reclamat la Poliție că este șantajat, după ce nu a mai a rezistat să primească pe telefon mesaje de la un număr necunoscut, în care i se cerea, apăsat, să-și dea demisia. I se transmitea, de asemenea, că în situația în care nu va renunța la haina preoțească, pozele cu el, surprins într-o atmosferă estivală, vor ajunge în ziarele locale, ceea ce până la urmă s-a și întâmplat.

Femeia care l-a șantajat pe preot, reținută și pusă sub control judiciar

Femeia care l-a șantaj pe duhovnic a fost, inițial, reținută și acum se află sub control judiciar. În localitatea unde slujea preotul, acum, unele credincioase regretă că n-au apucat și ele să vadă imaginile.

Localnică:Am auzit, da' n-am văzut nici pozele. Că a fost cu o femeie la mare”.

Localnică:L-au găsit cu o doamnă pe nu știu unde, peste graniță”.

Localnică:Preotul mie mi se pare cuminte”.

Întrebat de un reporter PRO TV dacă dorește să își prezinte punctul de vedere referitor la cele întâmplate, preotul a refuzat. Între timp, el ar fi divorțat de preoteasa, care l-a arătat credincioaselor fără sutană, cu mâinele pline de cremă de protecție solară.

Nici superiorii lui de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului nu au dorit să vorbească. Au transmis, în schimb, că l-au pedepsit prin mutarea la o altă biserică, timp de trei luni.

Fosta preoteasă a păstrat și ea tăcerea.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
Edi Iordănescu, mesaj emoționant despre Mircea Lucescu: Fotbalul românesc nu pierde doar valori, ci, încet, și identitatea

Fostul selecţioner Edward Iordănescu a postat miercuri seară, pe Facebook, „o poză cât o mie de cuvinte”, în care apar Anghel Iordănescu, Emeric Ienei şi Mircea Lucescu. Dintre cei trei, doar Iordănescu este în viaţă.

Gest emoționant făcut de jucătorii de la Galatasaray, pe teren, în memoria lui Mircea Lucescu. VIDEO

Un val de emoție a cuprins lumea fotbalului după dispariția lui Mircea Lucescu.

Bolojan: Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor lucrează pentru a declanşa negocierile cu Pfizer. Vom solicita şi sprijin de la CE

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în SUA pentru a începe negocierile cu compania Pfizer, în urma procesului pierdut privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID. 

Recomandări
Trump va discuta cu Mark Rutte despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A întors spatele americanilor”

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele american Donald Trump va aborda, în cadrul întâlnirii programate în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, tema unei posibile retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit EFE.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.