Directorul FBI, Christopher Wray, vizită fulger în România. Întâlnire cu procurorul general, șefii DNA și DIICOT

×
Codul embed a fost copiat

Directorul Biroului Federal de Investigații a ajuns în România într-o vizită fulger. Oficialul s-a întâlnit în special cu șefii principalelor structuri din Ministerul Public.

Director al FBI încă din august 2017, Christopher A. Wray a făcut un tur de forță la București.

El s-a întâlnit la Ministerul Public cu procurorul general al României, dar și cu șefii principalelor direcții DIICOT, pe de o parte, dar și Direcția Națională Anticorupție și a discutat despre cooperarea dintre autoritățile judiciare de la București și Biroul Federal de Investigații din Statele Unite ale Americii, mai ales că între aceste instituții există deja o cooperare.

Însă și mai mult de atât, s-a ajuns la o înțelegere, cel puțin în cazul Direcției Naționale Anticorupție, șeful DNA, Marius Voineag, a ajuns la o înțelegere cu șeful FBI, prin care, pe de o parte, să existe o cooperare în materia schimbului de informații, câtă vreme se știe, agenții FBI există în întreaga lume, iar informațiile obținute de aceștia pot contribui la rezolvarea unor dosare de mare corupția instrumentate de DNA.

Pe de altă parte, ofițeri de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție ar urma să fie școliți de agenții FBI în Statele Unite.

Citește și
Iulian Dumitrescu
Iulian Dumitrescu contestă sechestrul pus de DNA asupra conturilor sale şi a unui imobil care îi aparţine

Asta va însemna că investigațiile de la București vor avea, de acum, inclusiv mijloace și mai ales metode folosite de agenția americană.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de DNA. Cerea șpagă în numele angajaților săi, pentru a nu mai face controale
Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de DNA. Cerea șpagă în numele angajaților săi, pentru a nu mai face controale

Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud a fost reținut de procurorii anticorupție pentru luare de mită în formă continuată. Bărbatul urmează să ajungă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.  

Iulian Dumitrescu contestă sechestrul pus de DNA asupra conturilor sale şi a unui imobil care îi aparţine
Iulian Dumitrescu contestă sechestrul pus de DNA asupra conturilor sale şi a unui imobil care îi aparţine

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a contestat, la Tribunalul Bucureşti, măsura sechestrului impusă de DNA în dosarul în care procurorii au început urmărirea penală pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, reclamat la ANI: ”Nu este foarte clar care este sursa unor sume de bani”
Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, reclamat la ANI: ”Nu este foarte clar care este sursa unor sume de bani”

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, a fost reclamat, luni, la Agenţia Naţională de Integritate, de deputatul USR Emanuel Ungureanu, care susține că există semne de întrebare cu privire la declarațiile lui de avere.

Procurorii DNA au operat primele rețineri în dosarul de corupție în care sunt vizați directori ai unor companii de energie
Procurorii DNA au operat primele rețineri în dosarul de corupție în care sunt vizați directori ai unor companii de energie

Procurorii anticorupție au operat primele rețineri în dosarul de corupție care îi vizează și pe directorii unor companii de stat din domeniul energiei.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.