Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Acuzată de corupție, Sorina Pintea a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Judeţean din Baia Mare

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, cercetată pentru luare de mită, a revenit asupra demisiei de la conducerea Spitalului Județean Baia Mare.

 

Sorina Pintea și-a retras demisia de la conducerea Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, dar va fi înlocuită pe perioada în care se află în concediu medical de directorul medical al unității, Vasile Pop.

Pintea a fost reţinută de DNA la sfârşitul lunii februarie sub acuzația de luare de mită în formă continuată.

Ce sume ar fi primit 

Fostul ministru ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Pe durata arestului, ea a necesitat în mai multe rânduri îngrijiri medicale din cauza bolii autoimuine de care suferă.

Citește și
Sorina Pintea, adusă fără cătușe la instanță - 3
Sorina Pintea a fost eliberată din arest. Avocatul ei spune că va fi internată în spital

Ulterior, ea a fost plasată sub control judiciar.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult