Acoperișul unui bloc din Șimleul Silvaniei a fost cuprins de flăcări. Pompierii s-au luptat cu focul aproape 2 ore

×
Codul embed a fost copiat

Flăcări mari au cuprins acoperișul unui bloc din Șimleul Silvaniei, județul Sălaj. Locatarii, printre care și 4 copii, au fost imediat evacuați de pompieri, pentru că focul amenința apartamentele.

Holurile au fost inundate de un fum gros, iar oamenii au intrat în panică.

Alarma s-a dat în jurul orei 7:30 dimineața. Flăcările erau vizibile de la mare distanță, iar mai mulți jandarmi și pompieri care se aflau în zonă au intervenit rapid și i-au ajutat pe oameni să părăsească imobilul.

În total, 14 adulți și 4 copii, printre care și o persoană imobilizată la pat, au fost scoși în siguranță din clădire. 7 autospeciale au ajuns la fața locului și zeci de pompieri s-au luptat cu flăcările aproape 2 ore.

Salvatorii au rămas în zonă pe parcursul zilei pentru a se asigura că nu mai există niciun focar. Două apartamente de la ultimul etaj al imobilului, dar și acoperișul pe o suprafață de 130 metri pătrați au fost afectate.

Citește și
explozie
Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Timiş. Doi copii și părinții lor au fost răniţi și transportați la spital

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și încearcă să stabilească de la ce a pornit incendiul.

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Gest emoționant. O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui
Gest emoționant. O pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă avea pui

O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în localitatea Stăneşti, judeţul Giurgiu.

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Timiş. Doi copii și părinții lor au fost răniţi și transportați la spital
Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Timiş. Doi copii și părinții lor au fost răniţi și transportați la spital

O explozie urmată de incendiu a avut loc în localitatea Giarmata din judeţul Timiş, într-un bloc de locuinţe. Două apartamente au fost afectate de explozie, iar 45 de persoane s-au autoevacuat.

Recomandări
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România

Investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală, spune ministrul Finanţelor.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada
Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane, până sâmbătă seară.

Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.