Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident pe DN 65: Un TIR care transporta dulciuri a derapat și a ajuns pe câmp

Un cetăţean sârb de 47 de ani a fost rănit şi transportat la spital după ce autocamionul în care se afla, condus de un conaţional al său, a fost implicat miercuri într-un accident rutier pe DN65, la Optaşi.

Potrivit Agerpres, autocamionul în care se aflau cei doi bărbaţi a derapat şi a ajuns pe câmp, unde a lovit un copac.

După accident, pasagerul a rămas încarcerat şi pentru a fi scos a fost necesară intervenţia unor echipaje ISU cu autospecială de descarcerări grele.

"Pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie pentru extragerea pacientului, acesta fiind preluat de echipaje medicale. Bărbatul era conştient şi prezenta dureri la şold şi la spate. El a fost transportat Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina", a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Citește și
Barbat ranit la Obor
Unui bărbat i s-a făcut rău şi a căzut pe şinele de tramvai, în zona Obor. În ce stare este

Şoferul, în vârstă de 48 de ani, nu prezenta urme vizibile de traumă şi a refuzat transportul la spital.

Autocamionul transporta dulciuri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult