Ce este Teoria Constructală, cu care românul Adrian Bejan a uluit Planeta
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Un gălățean care încă din anii ‘60 părăsise România, să studieze termodinamica peste Ocean.
Un an mai târziu, profesorul Bejan face o descoperire care îl propulsează în prezent în elita primilor 100 de mari savanți ai lumii. În mai, anul acesta, i-a fost acordată celebra medalie „Benjamin Franklin”, care de-a lungul timpului a fost decernată de institutul cu același nume oamenilor de geniu precum Nikola Tesla, Marie Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, sau, mai recent, Stephen Hawking.
E fizician și a intrat în topul celor mai mari 100 de oameni de știință pentru că în 1996 a dezvoltat o teorie în biologie care descrie practic un „tipar“ după care actionează natura în evoluția ei.
Se numește Teoria Constructală și romanul a observat același tipar în modul în care cresc ramurile unui copac, sau nervurile frunzelor, cum se împarte un fir de apă sau cum lovește un fulger, cum se dezvoltă irigația sanguină sau cum se extinde o așezare omenească, privită de sus.
Teoria spune că orice organism viu trebuie să aibă libertatea să se dezvolte pe cât mai multe canale, pentru a avea acces la mai multă resursă. Cu cât e mai liber să se ramifice, va evolua și va fi mai mult decât este. Conform părintelui teoriei, această “curgere” nu trebuie oprită, indiferent unde are loc, pentru că va crea anomalii și va perturba sistemul în jur.
Descoperirea este cu atât mai uimitoare cu cât Adrian Bejan este profesor în termodinamică și nu biolog, iar despre Teoria Constructală au apărut cărți traduse în câteva sute de limbi și se predă în facultățile de inginerie de peste tot, chiar și în România. Teoria a fost promovată și în documentare de știință celebre în toată lumea.
<
De la simple observații, a ajuns să ofere omenirii o nouă teorie a istoriei planetei și a ceea ce inseamnă viață, iar Teoria Constructală are multe aplicații practice în prezent, de la carcase de ventilator pentru calculatoare și până la modul în care este afișată organigrama într-o instituție.
Același tipar, spune Adrian Bejan, îl găsim și în modul în care sunt împrăștiate cunoștințele, știința sau religia, pornind de la dascălul de la catedră, către discipolii săi, care, la rândul lor, vor deveni profesori și îi vor învața pe alții.
În prezent, predă la facultate și un curs de predicții, pe baza Teoriei Constructale, în care explică tinerilor că în următorii 1.000 de ani toată omenirea va vorbi o singură limbă. Tot pe baza teoriei, Adrian Bejan a prezis în 2012 unei televiziuni din Asia că Donald Trump va câștigă alegerile. Iar astăzi susține că Trump, aflat pe o linie ascendentă, pentru că e într-o continuă adaptare și schimbare, va mai câștiga un mandat.
Bejan vorbește studenților și despre modul în care viața omului va fi mai ușoară cu ajutorul inteligenței artificiale și al tehnologiei înalte, care nu numai că vor conduce mașinile, dar vor da dependență tot mai mare oamenilor.
Adrian Bejan e gălățean, născut în ‘48, într-o familie de intelectuali, cu mama farmacist și tatăl medic veterinar, pentru cavaleria Armatei Române. Doi oameni cu gândire liberă, care l-au încurajat să emigreze, pe fondul comunismului care se instalase în România. A plecat în America pentru un concurs internațional în ‘68 și nu s-a mai întors decât după Revoluție, când tatăl său se stinsese.
Are un băiat student la Drept și două fete absolvente de studii geopolitice și spune că i-a educat în spiritul culturii românești, în educația primită acasă, la Galați.
Și mai precizează că exodul românilor în străinătate se desfășoară tot după Teoria Constructală, pentru toți cei care părăsesc țara se răspândesc natural, firesc către alte locuri, dacă găsesc o opreliște sau un blocaj acasă.
Iar în era globalizării, toți emigranții români au de învățat de la popoarele în care merg. Generația copiilor românilor plecați acum 20 de ani în America, de exemplu, e deja schimbată total față de cum ar fi fost dacă ar fi crescut în România.
A fost invitat la sfârșitul lunii noiembrie și la București, de către autoritățile române, care i-au oferit o diplomă la Ateneul Român. A vorbit și atunci despre modul în care ar trebui să fie orice român.
Un profesor român a uluit planeta cu o teorie uluitoare, prin care oamenii de știință pot înțelege mai ușor cum evoluează viața pe Pământ. Adrian Bejan e singurul român din galeria primilor 100 de mari savanți ai lumii. Un gălățean a intrat în elita academică a lumii și arată lumii întregi că și România poate!