Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie a murit după ce a fost supusă unei operații „barbare”. Ea a văzut online reclame la o clinică din Turcia

O femeie din Marea Britanie a murit după ce a fost supusă unei „intervenții chirurgicale barbare” în Turcia, pentru care nu și-a dat consimțământul.  

Demi Agoglia, în vârstă de 26 de ani, din Salford, a călătorit în Turcia pentru operația de ridicare a fundului, cunoscută ca Brazilian Butt Lift (BBL), în ianuarie, după ce a văzut reclame pe rețelele sociale pentru clina Comfort Zone, cu sediul în Istanbul, scrie BBC.

Femeia, care era mamă a trei copii a murit într-un spital din Istanbul la 8 ianuarie, la trei zile după operație și după o serie de îngrijiri necorespunzătoare, conform unei anchete.

Un medic legist din Bolton, John Pollard, a constatat că ea a murit din cauza unei embolii de grăsime microscopică, cauzată de intrarea grăsimii injectate în sânge, și că a fost vorba de negliență.

Mama sa, Christine Tydd, a declarat că i-a spus fiicei sale că este o „fată frumoasă” și că nu are nevoie de operație cu puțin timp înainte de a călători în Turcia pe 4 ianuarie împreună cu partenerul său, Bradley Jones.

Citește și
dentist
Tratamente stomatologice moderne. Cum funcționează chirurgia ghidată și cât durează recuperarea

„Era conștientă de felul în care arăta. Nu se putea răzgândi”, a declarat ea la audiere.

Femeia rezervase călătoria cu câteva luni înainte, după ce „văzuse o celebritate” făcând publicitate procedurii.

În ce constă operația

Procedura BBL constă în prelevarea de grăsime din altă parte a corpului și injectarea acesteia în șolduri și fese.

 „Constat că nu a existat un consimțământ în cunoștință de cauză în această chestiune, nu a existat o îngrijire și consiliere preoperatorie adecvată și nici o îngrijire postoperatorie adecvată. Toate acestea au însemnat că îngrijirea totală a fost mult sub standardul așteptat pentru acest tip de tratament, iar lipsa de îngrijire a contribuit semnificativ la moartea lui Demi”, a transmis medicul legist.

A doua zi după operație, Agoglia i-a spus mamei sale: „Am fundul pe care mi l-am dorit întotdeauna”, iar următoarea zi, mama ei a primit un mesaj de la partenerul ei care îi spunea: „A murit”.

Personalul de la Comfort Zone, care s-a dovedit ulterior că nu era calificat, a fost chemat au verificat pacienta care avea dureri în piept, dar nu au inspectat zona operației și nici nu i-au verificat ritmul cardiac și pulsul, se arată în anchetă.

BBC a contactat Comfort Zone și Departamentul de Sănătate și Asistență Socială pentru comentarii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult