În piciorul unei statui a unui dinozaur din Barcelona a fost găsit un cadavru

62191725

Un corp neînsuflețit a fost găsit, sâmbătă, în interiorul piciorului unei statui a unui dinozaur în Barcelona, fără să existe, la prima vedere, semne ale unei posibile crime.

Potrivit publicației Al Dia Bolivia, autoritățile catalane au găsit sâmbătă, la prânz, cadavrul unui bărbat în interiorul unui dinozaur decorativ, amplasat în scopuri publicitare lângă vechile cinematografe ale clădirii Cubics din Santa Coloma de Gramenet, Barcelona.

Cadavrul a fost găsit în piciorul statuii decorative după un apel la numărul de urgență 112, care a anunțat că există un corp în statuie.

La momentul respectiv au fost activate trei echipe ale pompierilor, care au fost nevoiți să facă o gaură în statuie, după care au folosit o macara.

Potrivit presei locale El Mirall.net, care cita surse de poliție, un tată și fiul său, care se juca în mod regulat în zonă, au fost cei care au descoperit cadavrul în interiorul dinozaurului și au sesizat autoritățile catalane.

Citește și
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc

Corpul ar corespunde unui bărbat de aproximativ 40 de ani, a cărui familie i-a raportat dispariția cu câteva ore înainte ca trupul să fie descoperit, astfel că este exclus ca acesta să fie o persoană fără adăpost.

Deși ancheta efectuată de autorități este încă în desfășurare pentru a clarifica faptele, primele investigații arată că bărbatul ar fi căzut în interiorul figurinei sau că s-a adăpostit acolo pentru a petrece noaptea, în condițiile în care pe trupul său nu există niciun semn că moartea ar fi avut loc cu violență.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc
Doi adolescenți au omorât un băiat de 15 ani și l-au îngropat în curtea unei case, în Timiș. Au încercat să-i dea foc

Un copil de 15 ani, dat dispărut de familie marți seară în județul Timiș, a fost găsit mort, îngropat în curtea unei case. Potrivit primelor date ale anchetatorilor, suspecții ar fi 3 adolescenți, unul de 13 ani, ceilalți de 15. 

Tânărul din Constanța care și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, s-a dus să se culce și a doua zi a mers la Poliție
Tânărul din Constanța care și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, s-a dus să se culce și a doua zi a mers la Poliție

Apar detalii noi în cazul crimei de la Constanța, în care un tânăr de 20 de ani este acuzat că și-a înjunghiat mama, într-un acces de furie. Individul a stat apoi toată noaptea cu cadavrul femeii în casă. 

O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Caz șocant în Alba! O femeie de 42 de ani din Aiud a fost arestată preventiv, pentru acuzații îngrozitoare! Și-ar fi ucis bebelușul nou-născut.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.