Gemeni în vârstă de 6 ani, obligați de părinți să se căsătorească. Care este motivul

casatoriti
Daily Mail

O pereche de gemeni în vârstă de 6 ani s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii fastuoase, deoarece părinții lor cred că au fost iubiți într-o viață anterioară.

Băiatul și fetița s-au născut în septembrie 2012, iar părinții lor au decis imediat că ar trebui ca cei doi să-și lege destinele.

Budiștii cred că gemenii de ambele sexuri reprezintă o relație dintr-o viață anterioară și au fost reînviați, deoarece nu și-au trăit întreg destinul, scrie Daily Mail.

Ei spun că dacă nu se căsătoresc cât mai repede cu putință, o dată cu vârsta vor avea și mare ghinion pe viitor.

Citește și
Joy Lynne Groover
Apelul unui fotograf pentru identificarea unui cuplu. Ipostaza în care i-a surprins. FOTO
casatoriti

Părinții gemenilor au organizat o ceremonie generoasă, respectiv echivalentul a câteva mii de lire sterline.

Motivul ceremoniei de căsătorie se datorează faptului că noi credem că ambii copii au fost partereni în viața anterioară. Este o credință pe care am moștenit-o din trecut. Dacă sunt căsătoriți vor trăi o viață sănătoasă și de succes și nu se vor îmbolnăvi”, a spus tatăl celor doi copii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Întrebarea la care Vladimir Putin a ezitat să răspundă. Reacția jurnalistului
Întrebarea la care Vladimir Putin a ezitat să răspundă. Reacția jurnalistului

Liderul de la Kremlin este foarte discret când vine vorba de viața sa privată, însă, la cea de-a paisprezecea conferinţă de presă cu ziarişti din întreaga Rusie, a dat de înțeles că la un moment dat va dori să se căsătorească.

Apelul unui fotograf pentru identificarea unui cuplu. Ipostaza în care i-a surprins. FOTO
Apelul unui fotograf pentru identificarea unui cuplu. Ipostaza în care i-a surprins. FOTO

Un fotograf din Florida care a suprins o cerere în căsătorie a cerut ajutorul utilizatorilor din mediul online pentru a-i cunoaște pe cei doi protagoniști și a le oferi imaginile surprinse.

Câștigătoarea unui concurs de frumusețe, obligată să se căsătorească. ”Mă viola în fiecare noapte”
Câștigătoarea unui concurs de frumusețe, obligată să se căsătorească. ”Mă viola în fiecare noapte”

Câștigătoarea unui concurs de frumusețe din Marea Britanie a dezvăluit că a fost ”violată în fiecare zi”, după ce părinții ei au dus-o în Bangladesh și au forțat-o să se căsătorească cu un bărbat care avea de două ori vârsta ei.

Recomandări
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.