Dezvăluirile actorului care l-a jucat pe Iisus din Nazareth. Scena care-l bântuie şi acum

61951789
Getty

În 1977, actorul britanic Robert Powell a uimit prin interpretarea sa a rolului lui Iisus din Nazareth în capodopera omonimă a regizorului italian Franco Zeffirelli.

Seria de patru filme a fost urmărită de milioane de telespectatori din întreaga lume, bucurându-se și astăzi de aceeași popularitate.

Patruzeci de ani mai târziu, Robert Powell continuă să fie recunoscut pentru magistrala interpretare a celui mai important personaj din istoria creștinătății. Actorul a declarat, într-un interviu pentru History Channel, că rolul a fost unul solicitant și chiar traumatizant.

Într-un nou proiect cinematografic realizat de Smithsonian Channel, Robert Powell încearcă, într-o serie în patru părți, să descopere adevărul din spatele legendei lui Iisus.

"E foarte diferit să revin la povestea lui Iisus din această perspectivă. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am vrut să fac seria inițială, cu patruzeci de ani în urmă. Asta îmi și doresc, în noua serie, să arătăm natură divină a lui Hristos alături de natură sa umană.

Citește și
Lady Gaga împlinește 40 de ani. Aparițiile memorabile care au redefinit muzica și moda | GALERIE FOTO
Lady Gaga împlinește 40 de ani. Aparițiile memorabile care au redefinit muzica și moda | GALERIE FOTO

Ca actor, interpretezi rolul în mod subiectiv, însă acum vreau să-l descopăr pe adevăratul Iisus, în mod obiectiv. Să joci un personaj atât de important este extrem de solicitant, însă am descoperit o abordare diferite care îmi permite să mă apropii de Mântuitor.”

robert powell

La început, Powell, care avea 33 de ani când l-a jucat pe Iisus, a vrut să îi dea o latură umană personajului sau, dar a ajuns la concluzia: cu cât îl face mai uman, cu atât îi fură din divinitate.

Powell a fost cu totul fascinat de rolul său, pe care a vrut să-l joace în aşa fel încât fiecare individ să fie atins într-un fel sau altul de el. Acesta a rămas impresionat total de o scenă care-l bântuie şi acum, cea în care se afla pe cruce.

"Eram doar eu şi echipa de filmare, alături de ceilalţi actori, erau toţi emoţionaţi şi plângeau, iar eu îmi auzeam vocea ca un ecou printre acei munţi. Cred că acea scenă este cel mai bine scrisă din istorie".

Actorul a mai adăugat că popularitatea neștirbită a lui Iisus Hristos constă în faptul că este un personaj universal, care poate lua atâtea forme și interpretări câți credincioși există.

robert powell

“Cred că rolul și filmul au avut o asemenea influență asupra acestui aspect deoarece am reușit să ajungem la o audiență atât de mare și pentru că am fost atât de nespecifici în abordarea noastră față de personajul biblic”.

Mini-seria "Jesus of Nazareth" de 6 ore şi jumătate a devenit o bijuterie a cinematografiei: "Cred că farmecul acestui film consta în faptul că nu ne adresăm unui public limitat, am încercat să oferim o imagine pentru toate culturile şi publicurile. Am rămas impresionat de cele 10.000 de scrisori în care fanii îmi scriau ".

Dar nu toţi au fost mulţumiţi de el. Dennis Potter, scenarist de piese de teatru, l-a descris pe Powell ca fiind "constipat". "Acesta este cuvântul pe care nu am să-l uit şi îl voi lua cu mine în mormânt. Pentru asta, n-am să-l uit niciodată pe Potter" a fost reacţia lui Powell.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Lady Gaga împlinește 40 de ani. Aparițiile memorabile care au redefinit muzica și moda | GALERIE FOTO
Lady Gaga împlinește 40 de ani. Aparițiile memorabile care au redefinit muzica și moda | GALERIE FOTO

Lady Gaga împlinește 40 de ani și rămâne una dintre cele mai iconice figuri ale muzicii și modei. De la costume extravagante și hituri mondiale până la roluri memorabile în filme, artista a lăsat o amprentă unică în cultura pop.

Don Diablo a câștigat trofeul „Best Performance” la Electronic Dance Music Awards 2026, pentru setul prezentat la UNTOLD X
Don Diablo a câștigat trofeul „Best Performance” la Electronic Dance Music Awards 2026, pentru setul prezentat la UNTOLD X

PARTENERIAT. Don Diablo a câștigat la categoria „Best Performance” la Electronic Dance Music Awards 2026, pentru setul live de la ediția aniversară UNTOLD X, festival care ocupă locul trei la nivel internațional. 

Cum a fost surprins Orlando Bloom alături de noua iubită în Elveția. Luisa este cu 21 de ani mai tânără decât el. FOTO
Cum a fost surprins Orlando Bloom alături de noua iubită în Elveția. Luisa este cu 21 de ani mai tânără decât el. FOTO

Actorul Orlando Bloom trăiește o poveste de dragoste intensă cu modelul Luisa Laemmel, după despărțirea de fosta sa logodnică, Katy Perry. Cei doi au petrecut săptămâna trecută o escapadă romantică în Elveția, scrie PageSix.

Recomandări
Gruparea houthi din Yemen, susținută de Iran, a lansat o rachetă către Israel, pentru prima dată de la începutul războiului
Gruparea houthi din Yemen, susținută de Iran, a lansat o rachetă către Israel, pentru prima dată de la începutul războiului

Armata israeliană a anunțat că a interceptat sâmbătă dimineața o rachetă lansată din Yemen către Israel, iar rebelii houthi, susținuți de Iran, și-au asumat responsabilitatea pentru atac, primul de acest fel de la începutul războiului din Orient.

Ninge abundent la munte. Nămeți de până la un metru și restricții de circulație pe mai multe drumuri din țară
Ninge abundent la munte. Nămeți de până la un metru și restricții de circulație pe mai multe drumuri din țară

A nins la munte, în unele zone chiar abundent. La Rânca, stratul de zăpadă depășeste 40 de centimetri, iar drumarii intervin cu utilajele, ca să mențină șoseaua practicabilă. 

Criza carburanților. Ministerul Agriculturii propune ca fermierii să poată cumpăra motorină la preț redus
Criza carburanților. Ministerul Agriculturii propune ca fermierii să poată cumpăra motorină la preț redus

În criza carburanților, Ministerul Agriculturii propune ca fermierii să poată cumpăra motorină la preț redus, fără TVA și accize.