Nou portret al Reginei Elisabeta, dezvăluit cu ocazia Jubileului de Platină. Suverana a transmis și un mesaj

62259687
Getty

Regina Elisabeta a Marii Britanii a publicat un nou portret cu ocazia Jubileului de Platină. De asemenea, suverana a transmis și un mesaj dedicat britanicilor.

Într-un mesaj special adresat țării sale, Regina Elisabeta a spus că „multe alte amintiri vor fi create” în următoarele patru zile.ț

Suverana în vârstă de 96 de ani sărbătorește 70 de ani de când a urcat pe tron și speră că festivitățile vor aduce oamenilor oportunitatea de a reflecta la tot ceea ce țara a realizat din 1952 și până în prezent, adăugând că privește spre viitor cu „încredere și entuziasm”.

Mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în reunirea comunităților, a familiilor, a vecinilor și a prietenilor pentru a marca Jubileul de Platină, în Regatul Unit și Commonwealth. Știu că multe amintiri vor fi create cu ocazia festivităților. În continuare sunt inspirată de bunătatea care mi se arată și sper ca zilele care vin să aducă oportunitatea de a reflecta la tot ceea ce s-a realizat în ultimii 70 de ani, în timp ce privim spre viitor cu încredere și entuziasm”, este mesajul transmis de Regina Elisabeta.

De asemenea, un nou portret al reginei a fost publicat. Aceasta a purtat o haină de culoare albastră, creată de Angela Kelly. Fotografia a fost făcută de fotograful Ranald Mackechnie într-unul dintre apartamentele private ale reginei de la Windsor.

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
TĂTUȚU’ sezonul 3, un joc al puterii dus la extrem

Serialul TĂTUȚU’ a revenit cu un sezon 3 mai intens și mult mai ambițios din punct de vedere cinematografic.

Filmul Iisus din Nazareth, capodopera lui Franco Zeffirelli, se difuzează la PRO TV. Programul complet al filmelor de Paște

Filmul Iisus din Nazareth, celebra capodoperă regizată de Franco Zeffirelli, revine în atenția telespectatorilor în perioada sărbătorilor pascale, fiind difuzat la PRO TV. 

Codruța Filip, șocată în această seară, la Desafio: Aventura: „Era săracul disperat, nu mai știa pe unde să o mai ia”

Tensiunile ating cote maxime în această seară, într-o nouă ediție incendiară din Desafio: Aventura. De la alianțe fragile până la momente limită care pun la încercare rezistența fizică și psihică, competiția devine tot mai imprevizibilă.

Recomandări
România înăsprește regulile second-hand: maximum 2 mașini/an, interdicții pentru „daune totale” și restricții la alte produse

România pregătește una dintre cele mai dure reglementări pentru piața produselor second-hand. 

NASA a publicat primele fotografii cu fața ascunsă a Lunii, realizate de astronauții misiunii Artemis II

NASA a publicat primele fotografii realizate de astronauții misiunii Artemis II în timpul survolului Lunii.

Corvinul, Dinamo și Rapid, mesaje emoționante la moartea lui Mircea Lucescu. ”Cuvinte prea mici pentru un nume atât de mare”

Corvinul Hunedoara, Dinamo și Rapid au fost primele cluburi care au trimis mesaje de condoleanțe după vestea morții lui Mircea Lucescu. ”Il Luce” a fost antrenor la toate cele trei cluburi.