Corvinul, Dinamo și Rapid, mesaje emoționante la moartea lui Mircea Lucescu. ”Cuvinte prea mici pentru un nume atât de mare”

Imago11590280
IMAGO

Corvinul Hunedoara, Dinamo și Rapid au fost primele cluburi care au trimis mesaje de condoleanțe după vestea morții lui Mircea Lucescu. ”Il Luce” a fost antrenor la toate cele trei cluburi.

Corvinul Hunedoara, Dinamo și Rapid București au transmis marți seara mesaje emoționate de despărțire, la scurt timp după aflarea veștii că Mircea Lucescu a murit.

”Rămas bun, Mircea Lucescu! Mulţumim pentru tot!”, au scris cei de la Corvinul, echipă la care ”Il Luce” a debutat ca antrenor, în 1978. 

”Cuvintele sunt prea mici pentru un nume atât de mare…

Mircea Lucescu ne-a părăsit după o viață dedicată fotbalului. Un om care a format generații, a scris istorie și care ne-a făcut de atâtea ori mândri că suntem români.

Vom păstra în suflet pentru totdeauna amintirile, emoțiile și trofeele câștigate împreună!

Mulțumim pentru tot, nea Mircea! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a transmis și Rapid București, club pe care ”Il Luce” l-a antrenat în două rânduri, în 1997-1998 și 1999-2000.

Dinamo București, echipă pe care Mircea Lucescu a antrenat-o între 1985 și 1990, a transmis un lung și frumos mesaj de despărțire:

”Imaginea veșnică a unui simbol!

Din nefericire, astăzi, lumea fotbalului românesc este mai săracă.

Mircea Lucescu, fostul nostru mare jucător și antrenor emblematic, a plecat dintre noi la vârsta de 80 de ani.

Pentru Dinamo, nu este doar o pierdere. Este despărțirea de o parte din propria identitate.

Mircea Lucescu nu a fost doar un nume în istoria clubului. A fost unul dintre cei care au scris-o.

Între 1963 și 1977, a îmbrăcat tricoul alb-roșu cu mândrie și responsabilitate, adunând 250 de meciuri și 57 de goluri. A fost liderul unei generații care a adus 7 titluri de campion și o Cupă a României, dar dincolo de cifre, a fost expresia inteligenței din teren, a eleganței și a spiritului de învingător care definește Dinamo. 

Ultimul meci pe care l-a disputat Mircea Lucescu în cariera sa de jucător a fost în sezonul 1989–1990; antrenor fiind la Dinamo, a intrat pe teren pentru 15 minute într-un meci disputat împotriva celor de la Sportul Studențesc, devenind astfel cel mai vârstnic jucător care a îmbrăcat tricoul clubului nostru, la vârsta de 44 de ani și 9 luni.

A purtat cu aceeași onoare și tricoul echipei naționale, pentru care a evoluat de 65 de ori și a marcat de 10 ori, fiind căpitanul generației care a reprezentat România la Campionatul Mondial din 1970, o generație care a inspirat și a rămas în istorie.

Revenit la Dinamo ca antrenor, între 1985 și 1990, a construit una dintre cele mai valoroase echipe din istoria clubului. Sub conducerea sa, Dinamo a câștigat un titlu de campioană, două Cupe ale României și a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor, confirmând nu doar valoarea, ci și spiritul unei echipe care nu a încetat niciodată să creadă.

Mircea Lucescu a însemnat însă mai mult decât trofee. A însemnat viziune. A însemnat caracter. A însemnat continuitate.

A fost un reper pentru fotbalul românesc și european, un antrenor care a format generații, a inspirat destine și a dus mai departe, peste granițe, numele fotbalului românesc.

Pentru Dinamo, numele Lucescu nu va fi niciodată doar un capitol de istorie.

Va rămâne un simbol.

Un simbol al pasiunii, al sacrificiului și al excelenței.

Astăzi ne luăm rămas-bun, dar moștenirea sa rămâne vie în culorile clubului, în memoria suporterilor și în tot ceea ce înseamnă spiritul dinamovist.

Odihnește-te în pace, Mircea Lucescu!

Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au iubit”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Agenția Națională pentru Sport, după moartea lui Mircea Lucescu: Un simbol al excelenței și devotamentului pentru fotbal

Agenția Națională pentru Sport a transmis, marți seară, un mesaj emoționant în memoria lui Mircea Lucescu, considerat unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României.

MAI reacționează după moartea lui Mircea Lucescu: „Am pierdut un simbol al pasiunii și al valorilor autentice”

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un mesaj oficial după moartea lui Mircea Lucescu, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc.

Mircea Lucescu a murit. Portretul omului care și-a dedicat întreaga viață fotbalului

Mircea Lucescu a murit la 80 ani, marți seara. Il Luce fost una dintre figurile centrale ale fotbalului românesc și european timp de peste jumătate de secol.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.