Avril Levigne a mărturisit că și-a ”acceptat moartea"
În 2014, artista în vârstă de 33 de ani a fost diagnosticată cu boala Lyme. „Am decis să fiu sincer în ceea ce privește lupta mea, să fiu deschisă și mai vulnerabilă ca niciodată”, a mărturisit ea într-o scrisoare adresată fanilor.
Astfel, ea a vorbit despre bătălia cu boala, care a făcut-o „să transforme lupta în muzică”, conform BBC News.
„Să fiu sinceră, o parte din mine nu vrea să vorbească despre asta, pentru că vreau să las totul în urmă. Dar trebuie, nu numai că este parte din viața mea, ci vreau să atrag atenția asupra gravității bolii Lyme”, a mai spus artista.
Într-un interviu acordat revistei People în 2015, ea a povestit că a stat la pat timp de cinci luni, perioadă în care credea „că va muri.”
„Simțeam că nu pot respira, că nu pot vorbi, că nu mă pot mișca”, a spus Avril Lavigne, dezvăluind că au trecut luni întregi până când cineva a diagnosticat-o corect.
Anterior, i s-a spus că are depresie și oboseală cronică. Ea și-a lansat și o fundație care ajută persoanele afectate de boala Lyme să primească tratamentul de care au nevoie.
„Îmi iau viața în propriile mâini și fac ceea mi-e menit să fac în viața asta. Fac muzică, vorbesc despre vindecare și speranță prin muzica mea. Vă mulțumesc că m-ați așteptat așa răbdători. Continui să lupt, e bătălia vieții mele”, le-a mai transmis Lavigne fanilor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!