Un bărbat din Hunedoara a fost trimis în judecată după ce i-a tăiat mâna cu o sabie unchiului său

sabie
Shutterstock

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii din Hunedoara după ce i-a tăiat mâna cu o sabie unchiului său, fapta având loc la sfârşitul anului trecut.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au anunţat că procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, în stare de arest preventiv, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie şi violare de domiciliu.

„La data de 20 decembrie 2023, în jurul orelor 23.00, având asupra sa o sabie improvizată, inculpatul Z.A.I. a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate Z.T. din oraşul Haţeg, după care pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu sabia respectivă, amputându-i integral mâna dreaptă în zona încheieturii palmei şi provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, a arătat sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Hunedoara. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
„E o sabie cu două tăișuri.” Liceele care au 0% promovare la Bac nu mai pot avea clase de a noua în următorul an școlar
„E o sabie cu două tăișuri.” Liceele care au 0% promovare la Bac nu mai pot avea clase de a noua în următorul an școlar

Liceele cu promovabilitate zero la bacalaureat și cele unde un singur absolvent a reușit să treacă vara trecută examenul, nu vor mai putea înscrie elevi în clasa a IX-a, la cursurile de zi.

Ţigări de contrabandă, zeci de kilograme de articole pirotehnice, depistate de poliţişti din Arad în urma unor percheziţii
Ţigări de contrabandă, zeci de kilograme de articole pirotehnice, depistate de poliţişti din Arad în urma unor percheziţii

Cinci percheziţii au avut loc în judeţul Arad, în urma cărora poliţiştii au găsit ţigări de contrabandă, 30 de kilograme de articole pirotehnice şi o sabie confecţionată artizanal.

Doi tineri de 15 și 17 ani din Brăila au ieșit la joacă în parc cu o baionetă și o sabie. Ce le-au spus jandarmilor | FOTO
Doi tineri de 15 și 17 ani din Brăila au ieșit la joacă în parc cu o baionetă și o sabie. Ce le-au spus jandarmilor | FOTO

Doi tineri de 15 și 17 ani au fost prinși de jandarmi cu o baionetă și o sabie asupra lor într-un loc de joacă din municipiul Brăila.

Artă erotică deținută de Nicolae Ceaușescu, scoasă la licitație. Ce prețuri au piesele primite cadou în anii ’70
Artă erotică deținută de Nicolae Ceaușescu, scoasă la licitație. Ce prețuri au piesele primite cadou în anii ’70

Sute de piese de artă orientală primite cadou de Nicolae Ceaușescu în anii ’70 sunt scoase la licitație cu prețuri de pornire cuprinse între câteva sute de euro pentru o xilogravură erotică și 4.000 de euro pentru o sabie katana din secolul XVII.  

Pedeapsa primită de bărbatul care a lovit cu sabia un polițist, în Suceava. Ce despăgubiri va trebui să îi plătească
Pedeapsa primită de bărbatul care a lovit cu sabia un polițist, în Suceava. Ce despăgubiri va trebui să îi plătească

Individul care în urmă cu șapte ani a lovit cu o sabie un polițist, la Suceava, a fost condamnat în primă instanță. Magistrații Tribunalului Botoșani i-au dat 17 ani de închisoare.

Recomandări
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie
Guvernul Bolojan încheie anul 2025 cu restanțe și fără buget pe 2026. Prima decizie majoră așteptată să o ia în ianuarie

Anul 2026 nu va fi simplu, dar ar trebui să fie mai bun, a spus premierul Ilie Bolojan într-un bilanț al primelor 6 luni de guvernare.

Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina
Welt: Europa este pregătită să trimită până la 15.000 de soldați în Ucraina

Țările europene și-au declarat disponibilitatea de a trimite între 10.000 și 15.000 de soldați în Ucraina în primele șase luni după încetarea ostilităților, ca parte a garanțiilor de securitate, susține publicația germană Welt.

Nicușor Dan, mesaj de Anul Nou: În 2026 statul român trebuie să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetățeni
Nicușor Dan, mesaj de Anul Nou: În 2026 statul român trebuie să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetățeni

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, cu câteva ore înainte de trecerea în noul an, că în 2026 este esenţial ca statul român să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetăţeni, după ce 2025 a fost "un an al încercărilor”.