Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momentul în care Maria Grapini îi pune întrebări Codruței Kovesi în timpul audierilor din PE. VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Laura Codruţa Kovesi a fost audiată în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European, marți după-amiază. Un moment dificil a fost cel în care Maria Grapini i-a adresat întrebări.

 

Europarlamentul Maria Grapini a avut cea mai dură intervenție în timpul audierii fostei șefe DNA, pe care a acuzat-o că minte și căreia i-a cerut să explice cum va putea conduce Parchetul European, după ce a fost demisă de la DNA.

Modalitatea în care Maria Grapini a adresat întrebările a generat un schimb de replici în sală, fiind necesară intervenţia preşedintelui de şedinţă care a făcut apel la respect egal faţă de toţi candidaţii.

Maria Grapini: "În ce mod aţi promova rolul proactiv al procurorilor delegaţi europeni în detectarea şi investigarea infracţiunilor PIF (contra intereselor financiare ale comunităţii europene – n.r.) într-o manieră egală în statele membre?

Citește și
Laura Codruta Kovesi
Atitudinile europarlamentarilor români în timpul audierii Laurei Kovesi

Aţi răspuns inexact, ca să nu spun că aţi minţit, CSM azi v-a dat răspuns la contestaţia făcută, că nu vi s-a refuzat gradul profesional de parchet general. Cum răspundeţi la acest lucru şi dacă aţi fost pusă sub acuzaţie pentru abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă?

Cum garantaţi un management profesionist după ce aţi fost demisă constituţional, nu politic, din funcţia de şef al DNA?"

Înainte ca Laura Codruţa Kovesi să răspundă la întrebări, preşedintele comisiei LIBE, Claude Moraes, a intervenit, făcând apel la respect: „Nu au fost astfel de schimburi. Să menţinem acest spirit de dragul candidatei. Nu vom avea astfel de schimburi în sală. Ceilalţi doi candidaţi au fost respectaţi de această comisie. Vă rog, nu faceţi asta!”.

La scurt timp după finalul audierii Laurei Codruței Kovesi, pagina de Facebok a europarlamentarului Maria Grapini a fost invadată de comentarii negative.

Câteva dintre comentariile postate pe pagina de Facebook a Mariei Grapini:

“Doamna Grapini, ati reusit, in fata Europei, sa va aratati atat caracterul, dar si cat de mizerabila e politica partidului dvs! Sa stiti ca azi ati ajutat-o pe Kovesi cu interventia dvs de prost gust!???? V-ati facut de ras! Iar!”

- “Medicamente!! Medicamente!! Nici de pe foaie nu ești în stare sa citești, tuta suprema!”

- ”Nu vă meritați votul meu, nu pot să-l retrag”

- ”Felicitări pentru prestația din Parlamentul European, previzibilă de altfel. Am putut să vedem din nou ce **** sunteți”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult