CCR a respins contestația mai multor deputați asupra legii despre fascism și antisemitism. Cum au motivat judecătorii

judecatori ccr

CCR a respins, în 10 iulie 2025, obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați din S.O.S. România, AUR, Partidul Oamenilor Tineri și deputați neafiliați, potrivit comunicatului CCR.  

Obiecția viza Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid, crime contra umanității și crime de război, precum și Legea nr. 157/2018 privind măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.

CCR a respins obiecția ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, stabilind că adoptarea legii nu constituie o ingerință asupra libertății de exprimare, informare sau învățătură.

În urma aplicării testului de proporționalitate, Curtea a considerat că legea este justificată în raport cu exigențele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrucât urmărește un scop legitim și respectă cerințele unei societăți democratice.

Instanța constituțională a reținut că modificările legislative clarifică și detaliază dispozițiile existente, fiind conforme cu principiul legalității prevăzut de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, CCR a constatat că prevederile contestate respectă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, fără a contraveni drepturilor și libertăților fundamentale.

Citește și
Agenția Natională de Integritate ANI
Reacția ANI după raportul UE care menționează piedici puse instituției de decizia CCR privind declarațiile de avere

Curtea a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia nu sunt protejate de art. 10 din Convenție manifestările ce promovează sau justifică terorismul, crimele de război, ideologiile totalitare sau incită la ură ori violență.

Decizia este definitivă și general obligatorie. Motivele care au stat la baza hotărârii vor fi prezentate în cuprinsul deciziei ce urmează să fie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Nicușor Dan contestă la CCR legea care pedepsește cu închisoarea promovarea ideilor legionare. Argumentele președintelui
Nicușor Dan contestă la CCR legea care pedepsește cu închisoarea promovarea ideilor legionare. Argumentele președintelui

Nicuşor Dan a transmis o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid.

Reacția ANI după raportul UE care menționează piedici puse instituției de decizia CCR privind declarațiile de avere
Reacția ANI după raportul UE care menționează piedici puse instituției de decizia CCR privind declarațiile de avere

Instrumentele IT, prin implementarea soluţiilor de tip Big Data, au fost tot mai prezente în activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, sistemul identificând peste 1.000 de cazuri pentru care este necesară analiza a 5.000 de declaraţii de avere.

 

Reacția CCR în scandalul bonusurilor de pensionare de 180.000 de lei: „Niciunul din judecători nu a primit”
Reacția CCR în scandalul bonusurilor de pensionare de 180.000 de lei: „Niciunul din judecători nu a primit”

Judecătorii CCR care urmează să se pensioneze nu și-au încasat încă bonusurile de 180.000 de lei, afirmă președintele interimar al instituției, care a reacționat la dezvăluirile din spațiul public.

Ilie Bolojan, despre indemnizațiile de 180.000 lei pentru trei judecători CCR: „Sunt legale, dacă au bani să le plătească”
Ilie Bolojan, despre indemnizațiile de 180.000 lei pentru trei judecători CCR: „Sunt legale, dacă au bani să le plătească”

Ilie Bolojan a afirmat, miercuri, în legătură cu posibilitatea ca trei judecători de la CCR să primească indemnizaţii de 180.000 de lei, la finalizarea mandatului, că acestea sunt legale, dar că, în contextul actual, crede că sunt imorale.  

Guvernul taie din salariile din administrație, dar alocă peste 1,3 miliarde de lei partidelor. Sindicatele cer sesizarea CCR
Guvernul taie din salariile din administrație, dar alocă peste 1,3 miliarde de lei partidelor. Sindicatele cer sesizarea CCR

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie cere Avocatului Poporului să atace la CCR OUG 36/2025, acuzând Guvernul că impune austeritate în administraţie, dar alocă peste 1,3 miliarde lei partidelor politice din bani publici.

Recomandări
Tablou de coșmar după ninsorile din țară. Drumuri blocate în cinci județe, sute de familii fără curent și școli închise
Tablou de coșmar după ninsorile din țară. Drumuri blocate în cinci județe, sute de familii fără curent și școli închise

Ninsorile au lovit România în timpul nopții, iar tabloul este unul de coșmar: drumuri blocate, sute de oameni fără curent electric și cursuri suspendate în mai multe județe.

HARTA care arată clar de ce este importantă Groenlanda pentru SUA: locul ideal pentru scuturi antirachete, dar este și bogată
HARTA care arată clar de ce este importantă Groenlanda pentru SUA: locul ideal pentru scuturi antirachete, dar este și bogată

Capturarea lui Nicolas Maduro de către trupele speciale americane, chiar din locuința sa din Venezuela, a demonstrat că președintele SUA, Donald Trump, trebuie luat în serios când lansează amenințări.

Ucraina cere o accelerare a aderării sale la Uniunea Europeană, la preluarea preşedinţiei UE de către Cipru
Ucraina cere o accelerare a aderării sale la Uniunea Europeană, la preluarea preşedinţiei UE de către Cipru

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaţilor săi să ofere Ucrainei garanţii de securitate puternice împotriva unui nou atac rus, progrese în negocierile de aderare al Uniunea European şi o înăsprire a sancţiunilor impuse Moscovei.