Ministerul Educației: „Meditațiile trebuie fiscalizate obligatoriu”. Cum încurajează unele universități inegalitățile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Daniel David spune că „școala paralelă”, care creează inegalități între copii, este încurajată de unele universități. Între timp, în sistemul preuniversitar, avem o inflație de burse de merit, în timp ce aproape jumătate dintre elevi se încadrează la analfabetism funcțional.
Ministrul Educației le-a cerut inspectorilor un diagnostic al problemelor din școli până în mai. Pregătirea celor mai buni profesori este o prioritate, iar cei care au performanțe trebuie răsplătiți cu bonusuri și prime.
Reporter: „Ați văzut vreodată perlele de la evaluarea națională și de la bac?”.
Daniel David, Ministrul Educației: „Sigur că da. Profesorul este cel care n-a reușit să transfere competențele de care ar fi avut nevoie pentru un răspuns serios la acel examen. „Scrie, ia notițe și te verific din ce ai scris!” Soluția nu este ca profesorul care i-a predat aceleași lucruri cu aceleași metode să rămână peste program să facă lucrurile pe care nu le-a învățat. E pierdere de vreme.”
Meditațiile sunt de cel puțin 5 decenii cârja sistemului public, dar instruirea elevilor la final de liceu e tot printre cele mai slabe din Europa.
Testele conduse internațional și chiar cele făcute de Ministerul Educației arată că aproape jumătate se încadrează la analfabetism funcțional. Meditațiile - spune Daniel David - nu trebuie interzise, ci impozitate.
Daniel David, Ministrul Educației: „Evident că trebuie fiscalizate! Adică nu se discută acest lucru. Pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă. Mulți spun că performanța scăzută la testele PISA e din cauză că itemii testelor nu se leagă de ce se predă în școlile noastre. Eu, când aud: „dom’le, prea multă teorie!”, îmi dau seama că teoria bine făcută îți dă cultură, îți dă sensuri și semnificații, te ferește de manipulare.”
Daniel David, Ministrul Educației: „Da, trebuie să asculți vocea părintelui. Dar părinții nu stabilesc baremul și nota. Și părinții pot fi întrebați de implicarea lor pentru a primi o educație adecvată.”
Cât despre universități el spune: „Sunt împotriva examenelor la nivel de licență din cunoștințe de specialitate. Asta stimulează și industria meditațiilor.”
Pregătirea viitorului adult ar trebui să includă și noțiuni despre sănătatea reproducerii.
Daniel David, Ministrul Educației: „V-ați gândit să puneți la masă ginecologi, care să vorbească despre boli cu transmitere sexuală la adolescenți? Da. Nu văd de ce, de exemplu, la biologie, n-ar putea, pe un modul sau pe un conținut de învățare, să fie invitați asemenea specialiști. Așa era și când am studiat eu, și era cu mulți ani în urmă”.
Ministrul Educației le-a cerut inspectorilor un diagnostic al problemelor din școli până în mai. Pregătirea celor mai buni profesori este o prioritate, iar cei care au performanțe trebuie răsplătiți cu bonusuri și prime.
Vă prezentăm mai jos interviul integral luat de corespondenta ProTV, Adriana Stere, ministrului Educației, Daniel David: