Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacțiile elevilor după prima probă la Evaluarea Națională: "Am scris destul”

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost o zi încărcată de emoții pentru absolvenții clasei a opta, care au încheiat prima probă a Evaluării Naționale. ”Au fost subiecte ușoare”, au spus cei mai mulți candidați.

Alții susțin că s-au concentrat mai greu din cauza măștii pe care au purtat-o aproape tot timpul.

Un singur copil a fost depistat cu temperatura peste 37,3. Plecase de fapt cu branulă în mână, de la spital, tratat fiind de enterocolită.

Concurenții cu febră sau cei aflați în izolare vor da proba într-o sesiune specială.

Patru ore de emoții

Unii, cu noaptea în cap, alții în ultimul minut, viitorii boboci de liceu s-au prezentat la prima proba a evaluării naționale: limba română.

Elev: ”Credeți-mă, sunt într-o stare de nervi, mă gândesc că am învățat și mi-e frică să nu dau greș.”

Citește și
Evaluarea Națională clasa VIII-a, limba română
Evaluare Națională 2020. Rezolvarea subiectelor la proba scrisă de Limba și Literatura Română

Elev: ”Am avut perioada asta cu coronaul si m-am trezit la 11, la 12. (Reporter: La 7 jumate intri in sală. La cât te-ai trezit?) La 7, m-am trezit!”

Absolvenții de gimnaziu au intrat în grupuri de 10, câte unul la 5 minute.

Au fost așteptați la intrare de un asistent medical. S-au dezinfectat, au primit o mască sterilă și s-au așezat cuminți la termoscaner.

Interiorul sălilor a fost organizat astfel încât între copii să fie o distanță de 2 metri în orice direcție. Copiii au fost obligați să poarte mască pe figură tot timpul, în afara momentelor când au vrut, de exemplu, să ia o gură de apă.

Monica Anisie, ministrul Educației: ”S-au realizat dezinfectările în toate sălile de examen, există cadre medicale în toate centrele de examen, iar atunci când, dragi elevi, primiți subiectele, citiți-le cu atenție.”

75.000 de profesori, implicați în organizare

 

75.000 de profesori sunt implicați în organizarea examenului. 20.000, în comisiile de corectare, restul, în primirea, verificarea și supravegherea elevilor.

Potrivit protocolului, și profesorilor li se măsoară temperatură. Cei care au peste 37,3 sunt rugați să părăsească centrul de examen și sunt înlocuiți de colegi care așteaptă în stand-by acasă.

Elev: ”L-am pus pe tata să dea aerul mai rece în mașină ca să nu fie vreo problemă.”

Reporter: ”Temperatura ți-ai verificat-o?

Elev: ”Da. 36 cu 2 am avut.”

Reporter: ”Tu cum te-ai îmbrăcat?”

Elev: ”Hanorac și un fes.”

Afară, părinții au rămas cu ghiozdanele și grija.

Părinte: Încerc să mă abțin, să nu îi dau și ei starea noastră, să fie ea puternică.

Reporter: Vi s-au umezit ochii!

Părinte: Un pic.

Reporter: Te temi de dificultăți de purtarea măștii?

Elev: Nu mă tem, doar că e foarte inconfortabilă.

Părinte: Nu poate să respire ca lumea prin această mască și sigur că el suferă. Nu se poate concentra.

La sfârșitul probei, elevii au fost conduși iar spre zonele cu dezinfectant, au primit alte măști și au părăsit școala pe altă ușă decât cea de intrare.

Subiecte de dificultate medie

 

Subiectele, din care a lipsit materia pe semestrul al doilea, au fost de dificultate medie, par să fie de acord profesorii care corectează de mulți ani lucrările, dar și elevii.

Elev: ”A picat epic, am scris destul.”

Iulia Stanciu; membru Comisie de Examen: ”Mi s-au părut accesibile! Nu aveau capcane, nu aveau cerințe sau situații interpretabile, în care copiii să nu știe cum să procedeze sau să fie derutați de formulare.”

Tezele pleacă, în următoarele ore, la corectat, în alte județe.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult