Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Străzi Deschise - Promenadă urbană". Locurile din București în care vă puteți petrece timpul liber în acest weekend

Strada Zece Mese din Sectorul 2 al Capitalei, va fi pietonală în weekendul 20-21 aprilie.  

În acest weekend, între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul, vor avea loc multiple activităţi dedicate familiilor cu copii, concerte cu muzică live şi spectacole de dans pentru toate categoriile de vârstă.

Și de data aceasta, weekendul acesta, Calea Victoriei va fi spaţiu de recreere şi plimbări.

Conceput ca un hub de lifestyle care încurajează activităţile de deconectare de la cotidian şi de petrecere a timpului liber alături de cei dragi, „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” #4, cel mai popular eveniment outdoor organizat de Primăria Capitalei, transformă arterele aglomerate ale Capitalei în spaţii pietonale temporare, dar şi străzi din diferite sectoare, ce prind viaţă prin intermediul unui program artistic menit să invite la relaxare, bună dispoziţie şi entuziasm.

Programul„Străzi deschise”

Programul celui de-al treilea weekend al proiectului „Străzi deschise”, desfăşurat în zilele de 20 şi 21 aprilie, cuprinde numeroase evenimente pentru copii, precum spectacole de teatru, momente de magie, ateliere de creaţie şi activităţi educaţionale, dar şi concerte cu muzică live şi spectacole de dans pentru publicul de orice vârstă.

Citește și
smiley
O parte din Calea Victoriei s-a transformat în scenă, în weekend. „Să dansăm, să ne distrăm”

· 20-21 aprilie: Zone pietonale „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”:

· 20 aprilie: Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor, între orele 10:00 şi 22:00;

· 21 aprilie: Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor, între orele 14:00 şi 22:00;

· 20-21 aprilie: Sectorul 2 – Strada Zece Mese (între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul), între orele 10:00 şi 20:00.

Sâmbătă, 20 aprilie, şi duminică, 21 aprilie, în sectorul 2 al Capitalei (Strada Zece Mese), începând cu ora 11:00, copiii şi părinţii sunt invitaţi să participe la o serie de activităţi de creaţie şi ateliere de dezvoltare a abilităţilor artistice şi să se alăture jocurilor interactive susţinute de Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

În data de 20 aprilie, artiştii de la Teatrul Nottara vor împărtăşi magia lor copiilor prin intermediul spectacolului de teatru „Prinţesa răsfăţată”, desfăşurat în două sesiuni, 11:00-11:30, respectiv 12:00-12:30, iar Teatrul Dramaturgilor Români va continua în spiritul magiei cu spectacolul MAGITOT sunt eu, în intervalul 12:00-12:45. De asemenea, bine-cunoscutul caricaturist Vasile Catrina va oferi momente memorabile trecătorilor, începând cu ora 17:00 şi până la ora 20:00.

Pe parcursul celor două zile, elevii Şcolii de Artă Bucureşti vor susţine concerte live de muzică populară şi de percuţie, precum şi spectacole de dans modern şi contemporan, între orele 17:00-19:45, creând o atmosferă plină de bucurie şi energie.

Duminică, 21 aprilie, pe Calea Victoriei, în zona hotelului Novotel (trotuar), artiştii Rolling Strings Puppet Show îi vor încânta pe cei mici cu noi spectacole de teatru de animaţie, începând cu ora 17.00.

Restricţii rutiere

În weekendul 20-21 aprilie 2024, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Ştirbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.

Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.

Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

În sectorul 2 al Capitalei, strada Zece Mese, traficul este restricţionat (cu excepţia riveranilor) între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul începând cu sâmbătă, 20 aprilie, ora 07:00, până luni, 22 aprilie, ora 02:00.

Program artistic Sâmbătă, Sector 2 – Strada Zece Mese (între Calea Moşilor şi Strada Dimitrie Onciul)

· 11:00 – 11:30: Spectacol de teatru pentru copii – PRINŢESA RĂSFĂŢATĂ (Teatrul Nottara)

· 11:00 – 13:00: Ateliere de creaţie, de dezvoltare a abilităţilor artistice şi de lectură – Ghicitori pentru copii, călătorie în lumea cuvintelor (Biblioteca Metropolitană Bucureşti)

· 12:00 – 12:30: Spectacol de teatru pentru copii – PRINŢESA RĂSFĂŢATĂ (Teatrul Nottara)

· 12:00 – 12:45: Spectacol de magie pentru copii – MAGITOT sunt eu (Teatrul Dramaturgilor Români)

· 17:00 – 17:45: Concert de muzică populară, Secţia canto muzică populară – Expert: Maria Constantin (Şcoala de Artă Bucureşti)

· 17:00 – 20:00: Caricaturi (Vasile Catrina)

· 18:00 – 18:45: Concert de percuţie, Secţia Percuţie – Expert: Pavel Stoica (Şcoala de Artă Bucureşti)

· 19:00 – 19:45: Spectacol de dans modern şi contemporan, Secţia Coregrafie – Expert: Elena Zamfirescu (Şcoala de Artă Bucureşti)

Duminică, Sector 2 – Strada Zece Mese (între Calea Moşilor şi Dimitrie Onciul)

· 11:00 – 13:00: Ateliere pentru copii – Lectură interactivă şi învăţare prin joc (Biblioteca Metropolitană Bucureşti)

· 17:00 – 17:45: Concert de muzică populară, Secţia canto muzică populară – Expert: Maria Constantin (Şcoala de Artă Bucureşti)

· 18:00 – 18:45: Concert de percuţie, Secţia Percuţie – Expert: Pavel Stoica (Şcoala de Artă Bucureşti)

· 19:00 – 19:45: Spectacol de dans modern şi contemporan, Secţia Coregrafie – Expert: Elena Zamfirescu (Şcoala de Artă Bucureşti)

Calea Victoriei: zona Hotel Novotel (trotuar)

· 17:00 – 17:50: Rolling Strings Puppet Show – spectacol de teatru de animaţie pentru copii

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult