O persoană a murit, iar alte 140 s-au intoxicat după ce au mâncat un preparat foarte popular

anghilă la grătar
Profimedia

O persoană a murit, iar alte peste 140 de persoane au suferit toxiinfecţii alimentare în Japonia, după ce au consumat anghilă la grătar, un preparat foarte popular în această ţară, mai ales pe timpul verii, a anunţat directorul unui magazin universal.

Shinji Kaneko, directorul magazinului universal Keikyu din Yokohama, lângă Tokyo, şi-a cerut scuze după ce mai mulţi clienţi care au cumpărat cutii "bento" cu anghilă, săptămâna trecută, au acuzat apoi vărsături şi diaree.

Unul dintre clienţi, în vârstă de 90 de ani, a murit, a declarat, luni, Shinji Kaneko într-o conferinţă de presă, înclinându-se profund şi prezentând "cele mai profunde condoleanţe".

Produsele vizate conţineau anghilă preparată în stilul tradiţional "kabayaki" - frigărui la grătar, înmuiate în sos din soia şi mirin (vin de orez), scrie AFP.

Consumată în întreaga lume, anghila este deosebit de populară în Asia şi în special în Japonia, unde rămăşiţe descoperite în monumente funerare au atestat că acest peşte era deja consumat în regiune în urmă cu câteva mii de ani.

Citește și
copil la spital
Toxiinfecţie alimentară la Buzău. Blocul alimentar al campingului unde copiii au mâncat micul dejun a fost închis

O anchetă efectuată de autorităţile sanitare a făcut posibilă depistarea prezenţei bacteriei Staphylococcus aureus în aceste produse, potrivit reprezentanţilor magazinului universal Keikyu.

"Luăm foarte în serios ceea ce s-a întâmplat şi suntem profund întristaţi de ceea ce s-a întâmplat. Vom coopera fără rezerve la anchetele efectuate de autorităţile de sănătate publică", a spus Shinji Kaneko.

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
O familie întreagă din Focşani, la spital după ce au mâncat caş cumpărat din piaţă. DSP a depistat bacterii periculoase
O familie întreagă din Focşani, la spital după ce au mâncat caş cumpărat din piaţă. DSP a depistat bacterii periculoase

O familie din Focşani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe cu toxiinfecţie alimentară după ce a mâncat caş de oaie cumpărat din Piaţa Agroalimentară din Focşani. 

Toxiinfecţie alimentară la Buzău. Blocul alimentar al campingului unde copiii au mâncat micul dejun a fost închis
Toxiinfecţie alimentară la Buzău. Blocul alimentar al campingului unde copiii au mâncat micul dejun a fost închis

Blocul alimentar al campingului în care au mâncat copiii care duminică au ajuns la Spitalul Judeţean Buzău cu simptome de toxiinfecţie alimentară a fost închis.

Suspiciune de toxiinfecţie alimentară în Buzău, unde un grup de 39 de copii şi 3 adulţi a acuzat stări de rău
Suspiciune de toxiinfecţie alimentară în Buzău, unde un grup de 39 de copii şi 3 adulţi a acuzat stări de rău

Mai multe persoane dintr-un grup de 39 de copii şi trei adulţi aflaţi în localitatea Măgura, judeţul Buzău, acuză dureri şi simptome de toxiinfecţie alimentară, până acum 13 dintre acestea având nevoie de îngijirile medicilor.  

Cinci persoane au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară după o nuntă, în Târgu Mureş
Cinci persoane au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară după o nuntă, în Târgu Mureş

Cinci persoane s-au prezentat la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară, dintre care două au rămas internate, după ce au participat la o nuntă, la sfârşitul săptămânii trecute, la un local din Târgu Mureş.

Bunica din Călărași a decedat după ce a aflat că nepoțica ei a murit. Copila ar fi făcut toxiinfecție alimentară de Florii
Bunica din Călărași a decedat după ce a aflat că nepoțica ei a murit. Copila ar fi făcut toxiinfecție alimentară de Florii

Mare durere pentru o familie din Călărași. O fetiță de patru ani și bunica ei, au murit, după ce spun apropiații, au mâncat pește congelat făcut la grătar.

Recomandări
Nicușor Dan, mesaj de Anul Nou: În 2026 statul român trebuie să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetățeni
Nicușor Dan, mesaj de Anul Nou: În 2026 statul român trebuie să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetățeni

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, cu câteva ore înainte de trecerea în noul an, că în 2026 este esenţial ca statul român să devină mai eficient, mai corect şi mai aproape de cetăţeni, după ce 2025 a fost "un an al încercărilor”.

Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”
Maia Sandu, desemnată „Liderul Mondial al Anului”: The Telegraph: ”Liderul pe care Putin nu a reușit să-l învingă”

Preşedinta Republicii Moldova a fost desemnată "Liderul Mondial al Anului" de publicaţia britanică The Telegraph, pentru rolul său decisiv în apărarea democraţiei şi pentru contracararea presiunilor şi ingerinţelor Federaţiei Ruse, informează Moldpres.

Primele locuri din lume care au intrat deja în anul 2026. Unde s-a dat startul Revelionului | GALERIE FOTO
Primele locuri din lume care au intrat deja în anul 2026. Unde s-a dat startul Revelionului | GALERIE FOTO

Anul 2026 a început oficial după ce cei aproximativ 7.300 de locuitori ai atolului Kiritimati din Pacificul de Sud au salutat Anul Nou la miezul nopţii (12:00 ora României).