O actriță și-a ucis unchiul apoi a filmat aceeași scenă într-un film de groază

actrita
Jackson County Sheriff's Office

O actriță din Statele Unite, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnată la închisoare, la o zi după ce a filmat un film de groază. Femeia își împușcase mortal unchiul.

Filmul ar fi avut o scenă în care personajul actriței, Aisling 'Tucker' Moore Reed, ar fi împușcat pe cineva, scena semănând cu crima pe care a comis-o în viața reală, scrie The Sun.

De asemenea, femeia ar fi filmat momentul în care și-a ucis unchiul, în casa familiei sale.

Inițial, ea a fost arestată, după care a fost eliberată pe cauțiune.

Tânăra ar fi declarat că a comis această faptă din cauză că unchiul său era violent și ar fi vrut să le atace, deși avea ordin de restricție.

Citește și
Sarmale în foi de viță
Sarmale în foi de viță: rețeta tradițională românească, trucuri esențiale și greșeli de evitat

Producătorii filmului au declarat că nu au nicio idee că ea a comis o crimă. În urma incidentului, producătorii așteaptă un verdict al instanței pentru a decide dacă vor lansa filmul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, mărturisire dureroasă despre imaginea României: „Ăsta e adevărul!“
Olăroiu, mărturisire dureroasă despre imaginea României: „Ăsta e adevărul!“
Citește și...
Sarmale în foi de viță: rețeta tradițională românească, trucuri esențiale și greșeli de evitat
Sarmale în foi de viță: rețeta tradițională românească, trucuri esențiale și greșeli de evitat

Dezbaterea dintre sarmale în foi de viță sau în foi de varză a existat întotdeauna și în timp ce unii jură că primele sunt mai gustoase, alții nu pot concepe sarmalele învelite în altceva decât în tradiționala varză murată.

Meniu de Revelion - rețete festive pentru masa de Anul Nou. Ce punem pe masă la petrecerea din noaptea dintre ani
Meniu de Revelion - rețete festive pentru masa de Anul Nou. Ce punem pe masă la petrecerea din noaptea dintre ani

Masa de Revelion ocupă un loc special în tradițiile românești, fiind asociată cu belșugul, sărbătoarea și începutul unui nou an. Un meniu de Anul Nou este ales cu grijă.

Când se merge cu Sorcova - ce reprezintă acest obicei și ce superstiții există. Versuri și superstiții
Când se merge cu Sorcova - ce reprezintă acest obicei și ce superstiții există. Versuri și superstiții

Mersul cu Sorcova este unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri tradiționale românești, practicat la început de an, mai ales de copii, ca simbol al urării de sănătate, belșug și viață îndelungată.

Recomandări
După un an dificil, economia României ar putea accelera în 2026. Fondurile europene și investițiile pot relansa creșterea
După un an dificil, economia României ar putea accelera în 2026. Fondurile europene și investițiile pot relansa creșterea

Economia pornește anul într-un ritm temperat, iar managerii din toate domeniile rămân prudenți în primele luni. Cum costurile sunt tot mari, angajările au fost amânate pentru moment.

Alertă de vreme rea în România. Viscolul a doborât copaci și stâlpi de electricitate, mii de oameni afectați. ”E dezastru!”
Alertă de vreme rea în România. Viscolul a doborât copaci și stâlpi de electricitate, mii de oameni afectați. ”E dezastru!”

Mai multe zone din centrul țării se află sub cod galben de vreme rea, până marți seară. Vântul năprasnic a făcut pagube și luni. Pe unele șosele din nordul Moldovei, câțiva șoferi au derapat și au rămas blocați în zăpadă.  

Reacția lui Zelenski după ce Putin i-a spus lui Trump că Ucraina i-ar fi atacat reședința. Negocierile de pace, în pericol
Reacția lui Zelenski după ce Putin i-a spus lui Trump că Ucraina i-ar fi atacat reședința. Negocierile de pace, în pericol

Acordul dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța ieri ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame înainte de a fi început.