Momentul în care un cal de curse aleargă pe peronul unei gări din Australia, sub privirile călătorilor. „Avea chef de joacă”
Galerie foto
Calul fugise dintr-un ţarc și a ajuns în stația Warwick Farm cu 7 minute înainte de miezul nopții, vineri, 5 aprilie, potrivit Mirror.
Animalul s-a plimbat printre oamenii de pe peron și a așteptat trenul la linia galbenă, la fel ca toți călătorii. Nu au fost persoane rănite și nici animalul nu a avut de suferit, au anunțat autoritățile.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost distribuite chiar de rețeaua de transport a metropolei australiene. Reacțiile internauților nu au întârziat să apară: „Atenție, un cal de curse așteaptă”.
La un moment dat, un bărbat a oprit calul, care a fost încărcat, ulterior, într-un camion de transport.
„S-a raportat că purta doar o pelerină și avea chef de joacă. Părea să urmărească un informator de-a lungul peronului înainte de a încerca fără succes să se îmbarce într-un tren. S-a mutat apoi în zona de parcare unde a fost preluat de proprietarul său și a fost returnat la domiciliu în stare bună”, au anunțat autoritățile.
Calul scăpase din grajdurile Annabel Neasham Racing, care se află lângă stație, după ce o persoană necunoscută a eliberat trei cai de curse și un ponei dintr-unul dintre padocuri.