Boeing 747, „deturnat” de un cal. Ce a făcut animalul la bordului avionului

62402526
Profimedia

Un zbor a fost nevoit să se întoarcă pe aeroportul de pe care a decolat, după ce un cal a scăpat în cală.

Incidentul, care a avut loc la scurt timp după decolarea de pe aeroportul JKF din New York, a forțat Boeing 747 să se întoarcă din Boston.

Zborul, operat de compania aeriană specializată în curse charter Air Atlanta Icelandic pe 9 noiembrie, avea ca destinație Liege, în Belgia.

Potrivit canalului de YouTube „Yoy can see ATC”, pilotul a raportat incidentul cu calul care a scăpat la aproximativ 31.000 de metri altitudine, solicitând să li se permită să se întoarcă la New York, deoarece echipajul nu a reușit să asigure animalul.

Nu este clar ce s-a întâmplat cu calul

Piloții au aterizat înapoi pe aeroportul JFK după ce au aruncat 20 de tone de combustibil. De asemenea, au solicitat ajutorul unui medic veterinar, deoarece calul a fost descris ca fiind "în dificultate", deși nu este clar ce s-a întâmplat cu animalul, notează The Independent.

Flightradar24 arată că zborul a decolat din nou la ora locală 18:35 și a aterizat cu succes la Liege după aproximativ șase ore, la ora locală 6:49, în dimineața zilei de 10 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62402485
Când se deschid marile târguri de Crăciun din România. „E încă devreme, dar oamenii au început să caute decorațiuni și brazi”

Târgurile de Crăciun se deschid mai repede anul acesta, atât în țară, cât și în marile orașe europene.  

62402460
Primăvară în piețele din România. Oamenii pot cumpăra salată, ridichi și ceapă verde la prețuri mici. „E bine că se găsește”

Deși ne apropiem de Crăciun, în piețe pare că este primăvară. Tarabele sunt pline de verdețuri care se găsesc acum la prețuri mai bune decât în primăvară.

62402475
Cașaloții au acum un sanctuar. Unde se află rezervația care se întinde pe o suprafață de 800 de kilometri pătrați

În Marea Caraibilor a fost instituit primul sanctuar din lume dedicat cașaloților, o specie de mamifer marin asemănător cu balena.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.