Constanţa: Doi răniţi, 91 persoane evacuate, 26 de locuinţe dintr-un bloc avariate, după o explozie urmată de incendiu

×
Codul embed a fost copiat

O explozie puternică a zguduit un bloc din Constanța, iar zeci de persoane au fost evacuate. Deflagrația a fost urmată de un incendiu.

Doi locatari au fost răniți și au ajuns cu arsuri grave la spital. Câteva ore mai târziu, un alt incendiu, tot într-un bloc, a distrus complet o locuință.

Prima explozie a avut loc la ora trei și jumătate. Oamenii s-au trezit speriați din somn, s-au îmbrăcat cu ce au apucat și au ieșit din case.

Locatar:O singură bubuitură am auzit, m-am trezit din somn. Când m-am trezit era toată lumea pe holuri, agitați toți.

Explozia a fost urmată de un scurt incendiu. La fața locului au fost trimise 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 4 ambulanțe de tip SMURD, 2 salvări de la spital, dar și Autospeciala de transport victime multiple.

Citește și
roman anglia
Un român a murit în Anglia, unde lucra de mai mulți ani, într-un incendiu izbucnit după o petrecere

Locatar: Dormeam și am auzit o bubuitură foarte puternică. Când m-am dezmeticit, auzeam țipete pe hol și vecinul de lângă mine era grav rănit. Înțeleg că de la butelie a explodat tot.

Locatar: Dormeam și din somn ne-a luat. Vecinul era lângă ușa scos afara, iar de vecina nu sunt sigură. Ori era, ori au scos-o vecinii.

Proprietarul locuinței a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului, iar soția sa pe 30%. Ambii au fost transportați în stare gravă la spital.

Oana Manoilă, subofițer tehnic CIRP:În urma incendiului au ars aprox 25 de mp dintr-o garsonieră aflată la etajul 2, iar în urma exploziei au fost afectate 25 de apartamente. Au fost evacuate 20 de persoane cu ajutorul salvatorilor.

La ora șapte dimineața, un alt apel i-a trimis pe pompieri într-un cartier alăturat. Un scurtcircuit a declanșat o vâlvătaie, iar 25 de persoane au fost evacuate din bloc. O femeie în vârstă a fost scoasă de pompieri și a primit îngrijiri medicale.


 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer stelar pentru Radu Drăgușin! Echipa care luptă pentru semnătura lui
NEWS ALERT Transfer stelar pentru Radu Drăgușin! Echipa care luptă pentru semnătura lui
Citește și...
Subsolul unui bloc din Iași, mistuit de flăcări după o țigară aruncată la întâmplare
Subsolul unui bloc din Iași, mistuit de flăcări după o țigară aruncată la întâmplare

O țigară aprinsă, aruncată la întâmplare pe stradă, a fost cât pe ce să producă o tragedie.

Un român a murit în Anglia, unde lucra de mai mulți ani, într-un incendiu izbucnit după o petrecere
Un român a murit în Anglia, unde lucra de mai mulți ani, într-un incendiu izbucnit după o petrecere

Un tânăr de 35 de ani, originar din Alba Iulia, a murit în Anglia, unde lucra de mai mulți ani. Potrivit autorităților britanice, bărbatul și-a găsit sfârșitul într-un incendiu care ar fi fost provocat de mai mulți pakistanezi.

O femeie din Neamț, imobilizată la pat, a murit în timpul unui incendiu. Vecinii nu au reușit să o salveze
O femeie din Neamț, imobilizată la pat, a murit în timpul unui incendiu. Vecinii nu au reușit să o salveze

O femeie de 66 de ani din judeţul Neamţ, imobilizată la pat, a murit în locuinţa cuprinsă de flăcări. Vecinii nu încercat să îi sară în ajutor însă incendiul s-a extins rapid din cauza vântului puternic şi nimeni nu s-a putut apropia.

Tragedie evitată la timp, la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Este al 12-lea incendiu într-o unitate medicală, în ultimii doi ani
Tragedie evitată la timp, la Spitalul „Bagdasar-Arseni”. Este al 12-lea incendiu într-o unitate medicală, în ultimii doi ani

A fost din nou alerta de incendiu, într-un spital din România. De această dată la Bagdasar Arseni din București, după ce unitatea de primiri urgențe a fost invadată de fum din cauza unui cablu care a luat foc.

Recomandări
Previziuni economice pentru 2026. Economia crește încet, dar sigur. România poate bifa un record de fonduri europene atrase
Previziuni economice pentru 2026. Economia crește încet, dar sigur. România poate bifa un record de fonduri europene atrase

Economia pornește anul într-un ritm temperat, iar managerii din toate domeniile rămân prudenți în primele luni. Cum costurile sunt tot mari, angajările au fost amânate pentru moment.  

În ce condiții poate fi încheiat mandatul unui judecător CCR care boicotează votul. „Nu au dreptul să se abțină”
În ce condiții poate fi încheiat mandatul unui judecător CCR care boicotează votul. „Nu au dreptul să se abțină”

Pentru a treia oară, Curtea Constituțională amână soluția pentru proiectul pensiilor magistraților, după ce patru judecători, toți propuși de PSD, nu s-au prezentat la ședință.  

Reacția lui Trump după ce Putin i-a spus că Ucraina i-a atacat reședința cu drone
Reacția lui Trump după ce Putin i-a spus că Ucraina i-a atacat reședința cu drone

Preşedintele american Donald Trump se declară luni ”foarte furios” din cauza unui presupus atac al Ucrainei vizând reşedinţa preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care a spus că ”nu-i place”, relatează AFP.