Competiție cu sute de bicicliști, la Târgu Mureș. „Ne descurcăm cum putem”
Your browser doesn't support HTML5 video.
S-a întins de pe aleile campusului Universității de Medicină, până în pădurea din apropiere.
Sute de biciclişti profesionişti, dar şi amatori, au luat parte la concursul naţional de mountain bike organizat la Târgu Mureş. Ultima zi a competiţiei a fost dedicată unei curse de 40 de kilometri, iar iubitorii acestui sport au pedalat din greu - atât pe asfalt, cât şi în pădure.
Lucian Logigan, organizator: „E un traseu foarte frumos, cu multe urcări, multe coborâri, nu este foarte tehnic, e accesibil tuturor concurenţilor."
Emoţiile au fost mari, mai ales ca unii se plimba cu bicicleta doar când le permite timpul.
Femeie: „Nu ştiu ce mă aşteaptă, dar am auzit că e solicitant. Vreau să fac faţă cu brio."
Dragoş Bucurenci, participant: „Fiind un biciclist amator, îmi place să merg la concursuri noi, pentru că sunt mai puţini concurenţi. Parte din motivul pentru care eu fac sportul ăsta este pentru că îmi place să descopăr România."
Bărbat: „Traseul e ok, sunt unele zone destul de solicitante şi încercam să ne descurcăm cum putem."
Concursul, ajuns la cea de-a doua ediţie, a fost organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.
Teodora Mândru, reprezentant UMF: „Acest proiect a pornit din dorinţa de a ne implica în comunitatea locală şi de a promova acest sport care poate nu are atât de mare amploare la nivel local, poate naţional."
Organizatorii speră ca evenimentul să devină unul cu tradiţie şi să atragă tot mai mulţi participanţi.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: concurs , Targu Mures , biciclisti , biciclete
Dată publicare: 17-06-2019 09:56