Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce ar însemna pentru România realegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii

Realegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite nu ar schimba nimic pentru România, în condițiile în care SUA reprezintă cel mai important partener strategic al țării noastre, a declarat șefa MAE.  

O revenire a lui Donald Trump la Casa Albă nu ar schimba viziunea de politică externă a României, pentru care Statele Unite rămân unul dintre partenerii strategici importanţi, Bucureştiul fiind decis să continue consolidarea Parteneriatului Strategic cu Washington, a declarat vineri, într-un interviu pentru Digi24, şefa diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu.

Întrebată dacă se discută şi în România despre scenariul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă şi dacă sunt pregătiri în acest sens, Luminiţa Odobescu a spus că pentru România, „Statele Unite a fost şi rămâne partenerul strategic sau unul dintre partenerii strategici importanţi. Şi obiectivul nostru este de a continua consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite”, a adăugat ea.

”SUA sunt unul din pilonii fundamentali ai politicii noastre externe”

Odobescu a explicat că ne aflăm în prezent într-o lume cu foarte multe provocări, cu multe conflicte deschise şi a reamintit că atunci când a început războiul din Ucraina, „atuul nostru a fost unitatea şi coordonarea transatlantică”.

„În condiţiile în care sunt din ce în ce mai multe crize şi conflicte şi actori cu foarte multe idei, din păcate nu în sensul bun, această coordonare va rămâne esenţială şi vom realiza că doar împreună suntem mai puternici: Uniunea Europeană, Europa, şi Statele Unite”, a punctat ministrul de externe.

Citește și
donald trump, Nikki Haley
Donald Trump câștigă alegerile primare din New Hampshire, dar Nikki Haley promite să lupte în continuare: „Sunt bătăioasă”

„Şi încă o dată, pentru România, vreau să subliniez acest lucru, pentru că este direcţia în care lucrăm, de fapt: consolidarea parteneriatului cu Statele Unite este unul din pilonii fundamentali ai politicii noastre externe, deci, vom lucra în continuare cu Statele Unite ale Americii, pentru că avem acest interes comun, avem un interes comun de a consolida relaţia transatlantică, dar avem şi un interes comun securitar în regiunea noastră, pe flancul estic, dar şi în regiunea Mării Negre”, a declarat Luminiţa Odobescu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult