Acte necesare pentru căsătorie. De ce documente ai nevoie la cununia civilă
Galerie foto
Actele necesare pentru cununia civilă și declarația de căsătorie se depun la sediul stării civile cu 11 zile calendaristice înainte de oficierea căsătorie, nu mai devreme și nu mai târziu. În acest termen sunt cuprinse ziua în care a fost făcută declarația și ziua în care se oficiază căsătoria.
Ce acte sunt necesare în dosarul pentru cununia civilăCununia civilă poate avea loc între un bărbat și o femeie, ambii având împlinită vârsta legală de 18 ani. Cei doi trebuie să depună actele necesare la Primăria din localitatea în care locuiesc sau la oficiul Stării Civile a sectorului unde locuiesc.
Viitorii miri trebuie să fie asistați de doi martori, care trebuie să aibă la ei cărțile de identitate în original.
Acte necesare pentru cununie civilă:· Declarația de căsătorie, pe care o găsești AICI sau o poți completa direct la Starea Civilă
· Certificate de naștere în original și copie
· Cărțile de identitate în original și copie (Pentru cetățenii străini este nevoie de pașaportul în original)
· Dovada desfacerii căsătoriei anterioare, dacă este cazul
· Certificate medicale prenupțiale eliberate de medicul de familie (analize de sânge pentru depistarea virusului HIV, a sifilisului și o radiografie pulmonară pentru tuberculoză) – actele se eliberează cu 11-14 zile calendaristice înainte de oficializarea căsătoriei
· 4 timbre fiscale
· Declarație din care să rezulte că cei doi soți nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice căsătoria
· Chitanța prin care se demonstrează că s-au plătit toate taxele de căsătorie
În unele cazuri, se completează un contract prenupțial care se depune în original la dosarul de căsătorie.
În cazul în care cununia civilă are loc în weekend, se precepe o taxă de căsătorie, în plus, în funcție de localitate.
Ziua cununiei civile se programează în funcție de data depunerii dosarului cu actele necesare. Căsătoria se va încheia după 10 zile calendaristice, respectiv între a 11-a și 14-a zi de la data depunerii actelor. Acest termen prevede ziua când a fost făcută declarația și ziua în care se oficiază căsătoria.
Locul cununiei civile este sediul instituiției din localitatea competentă, dar aceasta se poate încheia și în afara sediului primăriei, cu aprobarea primarului, dacă sunt anumite motive pentru care unul dintre soți se află în imposibilitatea de a se prezenta la starea civilă.
Dacă unul dintre viitorii soți este străin, pe lângă documentele de mai sus ai nevoie și de:
· Dovada eliberată de misiunea diplomatică sau oficial consular din țara de care aparține cetățeanul din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile cerute de legea lui națională, pentru încheierea căsătoriei
· Declarație la notar din care să rezulte că soțul cetățean străin nu cunoaște niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei
· Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică în materie de stare civilă pot prezenta, în locul dovezilor emise de reprezentanţele diplomatice, documente eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate recent (maximum trei luni de la emitere) ori care au prevăzut, în conţinut, termenul de valabilitate;
Cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică ori oficiu consular acreditat în România şi care sunt în imposibilitatea de a obţine dovada pot prezenta o declaraţie dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid, nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România. Ce analize trebuie făcute pentru căsătoriePersoanele care vor să se căsătorească trebuie să ateste că sunt sănătoase și nu suferă de anumite boli.
Certificatele medicale prenupțiale sunt eliberate de către medicul de familie și constau în analize de sânge care se fac pentru a depista infecția cu virus HIV, cu sifilis și o radiografie pulmonară pentru a depista tuberculoza.
Rezultatele sunt eliberate de laboratorul de analize și apoi semnate și parafate de medicul de familie, care eliberează mai apoi o adeverință medicală din care reiese că ambii soți sunt apți pentru căsătorie, din punct de vedere al acestor analize.
Analizele medicale cerute prin lege sunt valabile 14 zile calendaristice și fără ele nu poți programa cununia civilă.
Taxa de cununie civilă și cât costă analizeleActul prenupțial conține trei rubrici în care sunt notate rezultatele investigațiilor medicale.
Acest certificat medical nu face parte din pachetul de bază al serviciilor din cadrul asigurărilor medicale. Astfel, medicul de familie poate taxa aceste analize conform tarifului specific serviciilor care nu sunt decontate de casa de asigurări.
De regulă, poți găsi și la clinici private aceste servicii într-un pachet care poate costa de la 100 la 250 de lei.
Pentru cununia civilă, trebuie să plătești o taxă. Plata se face anticipat la casieria din cadrul Serviciului de Stare Civilă.
Taxa pentru eliberarea certificatelor se achită în momentul solicitării certificatelor la casieria din cadrul Serviciului de Stare Civilă.
Taxa pentru oficierea căsătoriei în zilele nelucrătoare (sâmbăta, duminica și sărbătorile legale) este de 350 de lei.
Pentru încheierea căsătoriei înainte de expirarea termenului de 10 zile stabilit prin lege, taxa este de 150.
Taxa pentru oficierea căsătoriei în afara programului de lucru stabilit conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al Serviciului de Stare civilă (după ora 15:00 Luni-Vineri) este de 150 de lei.
Taxa pentru oficierea căsătoriei în alt loc decât sediul Serviciului de Stare Civilă este de 1500 de lei.
Iată tabelul cu taxe pentru activitatea de Stare Civilă:
Actele pentru încheierea căsătoriei se depun cu 11 zile calendaristice înainte, iar acest termen cuprinde ziua care a fost făcută declarația de căsătorie, cât și ziua în care se oficiază căsătoria.
Certificatul medical prenupțial este valabil 14 zile de la data emiterii până la data căsătoriei și trebuie să conțină semnătura medicului și mențiunea „SE POATE CĂSĂTORI”.
Totodată, în declarația de căsătorie, viitorii soți vor menționa regimul matrimonial ales: regimul comunității legale, regimul separației de bunuri sau regimul comunității convenționale.
Dacă se alege un alt regim matrimonial decât cel al comunității legale, aceștia vor prezenta convenția matrimonială autentificată de către un notar.
Totodată, numele de familie al soților după căsătorie poate fi păstrat sau: soția poate lua numele de familie al soțului, cele două nume de familie pot fi reunite sau unul dintre soți își păstrează numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt soț poate să poarte numele lor reunite.
Condiții și acte pentru căsătoria religioasăCa să te căsătorești religios, trebuie să respecți câteva condiții:
· Viitorii miri trebuie să fie botezați în cadrul Bisericii Ortodoxe
· Să nu existe grad de rudenie până la gradul al VII-lea
· Să fie spovediți înainte de căsătorie
· Nașii să fie botezați și cununați în cadrul Bisericii Ortodoxe
Acte necesare
· Certificatul de căsătorie civilă
· Adeverință de botez (dacă unul dintre soți nu face parte din parohia unde se va sărvârși căsătoria)
· Taxele care trebuie plătite de nași
Biserica permite oficierea cununiei religioase doar după încheierea celei civile.