Primele schimbări după rezultatul neașteptat al alegerilor prezidențiale. Lovituri la nivel înalt

×
Publicitate

După un scrutin cum nu a mai fost, a venit și plata. Liderii partidelor PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, și-au anunțat demisiile într-un moment extrem de delicat pentru partidele lor.  

După eșecul în alegerile prezidențiale, social-democrații și liberalii se pregătesc pentru un nou test major: alegerile parlamentare.

Marcel Ciolacu, președintele PSD: „Eu aseară (duminică n.r.) i-am dat secretarului general demisia. Astăzi (luni n.r.), la ora 17.00, am convocat un Consiliu Politic Naţional și vom veni după Consiliu cu o decizie finală. Nu vorbim despre o acceptare a demisiei, pentru că aceasta este un act unilateral, iar această discuție s-a încheiat. O să rămân alături de colegii mei până duminică, până la alegeri. Sunt ferm convins că, în perioada următoare, vom stabili un calendar pentru alegeri interne în partid. La viitoarele alegeri din PSD, nu voi candida pentru nicio funcţie. Cine va veni la şefia partidului? Un coleg.”

Nicolae Ciucă, președinte demisionar al PNL: „Demisionez din funcția de președinte al PNL. Partidele tradiționale, chiar și cu multe erori, sunt cele care trebuie să țină România unită. Partidul Național Liberal este conștient de miza enormă a acestor zile. PNL are resursele necesare pentru a le arăta românilor tot ceea ce a făcut bine în acești ani, având dovada că investițiile din fonduri europene au îmbunătățit viața multor comunități. Dragi români, am înțeles mesajul pe care ni l-ați transmis! În ciuda greșelilor, am învățat lecția pe care ne-a transmis-o electoratul și vom respecta decizia românilor.”
Cu un mesaj de asumare a erorilor, Ciucă subliniază importanța continuării muncii și respectării voinței electoratului”.

Articol recomandat de sport.ro
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Iranul participă la o competiție majoră în plin război: „Cât curaj!“
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă
Fiul fostului ayatollah Ali Khamenei a devenit noul lider suprem al Iranului - presă

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT
Schița bugetului pe 2026, după luni de întârziere. Ministerele care vor primi mai mulți bani față de 2025 - DOCUMENT

Pentru 2026, Finanțele au calculat că bugetul va avea o valoare totală de peste 2.000 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 100 de miliarde față de 2025.

Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”
Ce riscă Europa, după ce Iranul a avertizat UE să nu se amestece în război. „Dacă vă implicați, vom răspunde”

Europa ar putea deveni țintă indirectă în conflictul dintre Iran și SUA, după ce Teheranul a avertizat statele UE să nu se implice militar în conflict.