Gărda Naţională, activată de guvernatorul statului Washington pentru alegerile prezidențiale

garda nationala sua
Getty

Guvernatorul statului Washington, în nord-vestul Statelor Unite, a activat unii membri ai Gărzii Naţionale în caz de tulburări având legătură cu scrutinul prezidenţial din 5 noiembrie, informează dpa.

"Aceasta este o măsură pur de precauţie", o transmis vineri biroul guvernatorului Jay Inslee, într-o declaraţie de presă.

O urnă pentru votul anticipat a fost incendiată în Vancouver, statul Washington, la începutul săptămânii. Sute de buletine de vot au fost distruse.

Un incident similar a avut loc în apropiere, în oraşul Portland, statul Oregon, cam în acelaşi timp.

Biroul lui Inslee a spus că guvernatorul, care este democrat, a răspuns acestor incidente, precum şi avertismentelor la nivel naţional ale Departamentului de Securitate Internă al SUA privind ameninţările la adresa infrastructurii electorale.

Citește și
soldati sua, soldati americani
Zona în care SUA vor efectua noi desfăşurări militare. Obiectiv cât se poate de clar pentru forțele americane

Garda Naţională a SUA este o ramură a armatei americane care are responsabilităţi atât la nivel de stat, cât şi la nivel federal şi care este desfăşurată în mod obişnuit în caz de dezastre naturale, revolte şi alte urgenţe, potrivit Agerpres.

Garda Naţională va fi în stare de alertă timp de patru zile în statul Washington, începând de luni şi până joi imediat după miezul nopţii.

Ziua alegerilor este marţi, dar zeci de milioane de voturi anticipate au fost deja depuse.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
Liderul suprem al Iranului amenință SUA şi Israelul: Vor primi un „răspuns zdrobitor
Liderul suprem al Iranului amenință SUA şi Israelul: Vor primi un „răspuns zdrobitor" pentru confruntarea cu noi

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat sâmbătă că Statele Unite şi Israelul vor primi "fără îndoială un răspuns zdrobitor" pentru ceea ce fac împotriva ţării sale, a relatat mass-media de stat, citată de Reuters.  

Zona în care SUA vor efectua noi desfăşurări militare. Obiectiv cât se poate de clar pentru forțele americane
Zona în care SUA vor efectua noi desfăşurări militare. Obiectiv cât se poate de clar pentru forțele americane

Statele Unite au anunţat noi desfăşurări militare în Orientul Mijlociu care vor sosi "în lunile următoare" pentru "apărarea Israelului" şi ca avertisment pentru Iran, potrivit unui comunicat difuzat vineri de Pentagon, relatează AFP şi dpa.

SUA au pregătit un nou ajutor militar pentru Ucraina. Armele pe care le-au inclus în pachetul de 425 de milioane de dolari
SUA au pregătit un nou ajutor militar pentru Ucraina. Armele pe care le-au inclus în pachetul de 425 de milioane de dolari

SUA au anunţat vineri un nou ajutor militar pentru Ucraina în sumă de 425 de milioane de dolari, informează AFP.

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.