Surse Agerpres: Cristian Popescu Piedone ar fi sunat la 112, după ce a mers să voteze și a văzut două persoane în cabină

62432605

Cristian Popescu Piedone, candidat PSD Giurgiu la Senat, a fost sancţionat contravenţional cu 2.000 de lei după ce ar fi sesizat Poliţia că la o secţie de votare din judeţ s-ar permite intrarea a câte două persoane în cabina de vot.

Acest incident nu s-ar fi confirmat, potrivit unor surse judiciare.

„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Mihăileşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Bucureşti, cu privire la faptul că la secţia de votare nr.173 din localitatea Milcovăţu, s-ar permite intrarea a câte două persoane, în cabina de vot. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în cuantum de 2.000 de lei, conform prevederilor OUG 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.U.A.U(n.r. pentru că acest lucru nu s-ar fi confirmat)', se arată într-un comunicat de presă, transmis, duminică, de IPJ Giurgiu.

De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 1.500 de lei, unui bărbat, de 39 de ani, din localitatea Letca Nouă, judeţul Giurgiu, care ar fi filmat în incinta secţiei de votare, nerespectând indicaţiile preşedintelui de secţie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62500656
Dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot în Slatina. O femeie a încercat să voteze cu două buletine
Poliţiştii din Olt au deschis un dosar penal după ce o femeie din Slatina s-a prezentat la o secţie de votare cu două acte de identitate, a primit două buletine de vot, pe care le-a ştampilat şi le-a introdus în urnă.
62487340
USR acuză: Ministrul de Interne folosește poliția pentru a-i sancționa pe fanii lui Lasconi pentru mesajele de pe Facebook
USR îl acuză pe ministrul PNL al Internelor, Cătălin Predoiu, că se folosește de Poliția Română ”pentru cenzurarea internetului”.
62456332
Alegeri prezidențiale 2024. USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor
Deputatul USR de Diaspora Iulian Lorincz a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, acuzând fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.