Negocieri între partidele „de dreapta”. Surse: PNL ar încerca să-l convingă pe Mircea Geoană să se retragă din cursă

×
Publicitate

Între partidele de dreapta au loc negocieri pentru a găsi un candidat care să aibă șanse cât mai mari să intre în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Surse politice susțin că PNL ar încerca să-l convingă pe Mircea Geoană să se retragă din cursă pentru Cotroceni și să-l susțină pe Nicolae Ciucă. Geoană spune însă că nu a discutat cu liberalii. Între timp, Ludovic Orban a anunțat aseară că nu va mai candida și o va susține pe Elena Lasconi.

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a declarat că nu va renunța în favoarea nimănui la aceste alegeri. El a respins și ideea unor sondaje pentru a vedea care candidat al dreptei ar obține mai multe procente la alegeri.

Nicolae Ciucă - președintele PNL:
”Pornim de la ultima întrebare, mai sunt 3 zile, în 3 zile nu cred că mai avem timp pentru trei sondaje. Avem deschisă opțiunea pentru dialog, așteptăm să avem acest dialog, dar nu poți permanent să ceri ca celălalt să se retragă și să nu existe nici măcar altă opțiune. În momentul în care vom avea o deschidere și din partea celorlați candidați avem toată disponibilitatea pentru dialog”.

Surse liberale susțin că între PNL și Mircea Geoană există negocieri. Liberalii ar încerca să-i ofere la schimb un minister sau chiar funcția de premier dacă ar decide să se retragă în favoarea lui Nicolae Ciucă.

Mircea Goană respinge informațiile și spune că nu a fost contactat de nimeni până acum.

Mircea Geoană:
”Am avut o conversație telefonică cu domnul Bolojan înainte de intervenția de la Cluj. A făcut exact același apel, a spus că o va suna și pe doamna Lasconi. Nu știu ce discuții sunt în interiorul PNL-ului, un lucru pe care nu îl cunosc sau în interiorul USR-ului, dar mi-a spus exact ce a zis și la Cluj”.

Reporter: Deci nu v-a cerut să vă retrageți?

Mircea Geoană: Nu.

Pe de altă parte, Ludovic Orban, candidatul la alegerile prezidenţiale din partea Forţa Dreptei, s-a retras din cursă electorală și a anunțat că o va suține pe Elena Lasconi.

Chiar dacă s-a retras, numele lui a rămas pe buletinul de vot, iar voturile pe care le va primi vor fi validate a anunţat şeful Autorităţii Electorale Permanente.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62492977
AEP anunță că, în premieră, vom avea posibilitatea să vedem rezultatul alegerilor „în timp real”

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a anunţat, marţi, că, în premieră, a fost realizat un program prin care va exista posibilitatea ca rezultatele la alegerile prezidenţiale să fie urmărite în timp real.

62499337
Cele patru concluzii trase de POLITICO după dezbaterea prezidențială din România. Marea decizie așteptată după scrutin

Jurnaliștii de la POLITICO au acordat o atenție sporită dezbaterii prezidențiale din România, care a avut loc luni (18 noiembrie). Alegerile, însă, ar putea fi cruciale în privința ajutorului acordat Ucrainei.

62499328
Concluziile lui CTP despre candidații la prezidențiale, după dezbatere. Pe cine consideră „câștigătorul detașat”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a făcut o analiză a prestației candidaților la prezidențiale care s-au întâlnit la dezbaterea de luni seară, înainte de primul tur.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.