MAI: Au fost sesizate 244 de posibile incidente electorale, dintre care 70 nu s-au confirmat

62535812
Shutterstock

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a primit 244 de sesizări privind posibile incidente electorale. Din totalul acestora, 163 sunt confirmate, 11 sunt în curs de cercetare şi 70 nu s-au confirmat. Totodată, 15 sesizări au fost transmise către BEC şi AEP.

 

UPDATE 20:45

”De la începerea procesului de votare au fost sesizate 244 de posibile incidente electorale. Din totalul acestora, 163 sunt confirmate, 11 sunt în curs de cercetare şi 70 nu s-au confirmat. 15 sesizări au fost transmise pentru competentă soluţionare către AEP, BEC şi birouri electorale judeţene”, a transmis, duminică seară, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Ea a menţionat că 44 de sesizări au fost cu privire la fotografierea sau filmarea buletinului de vot, 35 de sesizări de continuare a propagandei electorale şi 20 de sesizări de comercializare sau consum de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul secţiei de votare.

Astfel, poliţiştii din municipiul Iaşi fac cercetări după ce o femeie ar fi votat la o secţie de votare, deşi figura că ar fi votat deja cu urna mobilă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

Un jurnalist din Mureş a sesizat faptul că la o secţie de votare dintr-o comună nu este prezent niciun angajat al MAI. Cercetările au arătat însă că, de fapt, protecţia secţiei este asigurată de poliţişti.

În judeţul Cluj, un bărbat este cercetat după ce a votat fără a avea acest drept, pe numele său existând o hotărâre judecătorească rămasă definitivă de interzicere a exercitării dreptului la vot.

Poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi că pe o reţea de socializare a fost postat un clip în care un bărbat oferă bani angajaţilor săi pentru a vota cu un anumit candidat. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul este plecat din România, clipul fiind realizat în străinătate. Se continuă cercetările în vederea stabilirii întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de corupere a alegătorilor.

La o secţie de votare din judeţul Vaslui, s-a constatat că membrii biroului electoral au părăsit secţia de votare cu urna mobilă fără pază asigurată de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, poliţiştii din Slobozia au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a fost abordată de un bărbat pe aleea de acces spre secţia de votare, care a îndemnat-o să voteze cu un anumit candidat. El a fost sancţionat contravenţional.

”În municipiul Cluj-Napoca un bărbat a fost transportat la o clinică de psihiatrie după ce a provocat scandal într-o secţie de votare. Un caz similar a fost înregistrat şi în Iaşi. Bărbatul respectiv a continuat să fie agresiv şi în drum spre spital”, a arătat Dajbog.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Alte șapte au fost înaintate pentru soluționare, iar aproape 30 de sesizări se referă la fotografierea sau filmarea buletinului de vot. Aceste cazuri sunt tratate cu atenție de autoritățile competente, iar măsurile necesare sunt luate pentru a asigura corectitudinea procesului electoral.

”Până la acest moment nu au fost înregistrate incidente deosebite în legătură cu procesul de vot. În total, au fost primite 140 de sesizări de posibile incidente electorale, dintre 43 nu s-au confirmat, 10 sunt în curs de cercetare şi şapte au fost transmise spre soluţionare către Biroul Electoral Central şi Autoritatea Electorală Permanentă”, a informat, duminică seară, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Sesizări de posibile incidente electorale

Ea a explicat că aproape 30 dintre sesizări au fost legate de fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot, iar alte aproximativ 20 de sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale.

De exemplu, în judeţul Ilfov, se fac cercetări după ce preşedintele unei secţii de votare a sesizat neconcordanţe între numărul de alegători care au votat şi numărul de semnături din tabelul electoral.

Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, prin 112, de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană transportă alegători la o secţie de votare. În cauză se continuă verificările.

Poliţiştii din judeţul Mehedinţi au fost sesizaţi de o femeie prin apel la 112 că, în timp ce se afla în incinta secţiei de votare, ar fi fost agresată fizic de unul dintre membrii comisiei de vot. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul ar fi îmbrâncit-o, motivul conflictului fiind acela că i-ar fi interzis să filmeze cu telefonul şi a invitat-o să părăsească secţia de vot. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

De asemenea, poliţiştii prahoveni au fost sesizaţi de un bărbat că în municipiul Câmpina se deplasează un microbuz înmatriculat în judeţul Vrancea, existând suspiciuni că transportă persoane în scop electoral. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că vehiculul în cauză transportă 44 de elevi de liceu însoţiţi de profesori, plecaţi în excursie.

Şi poliţiştii din cadrul I.P.J. Vâlcea au fost sesizaţi de către o formaţiune politică cu privire la faptul că un microbuz şcolar este folosit pentru a transporta alegatori la secţia de votare. Din verificări, aspectele sesizate nu au fost confirmate de poliţişti.

În judeţul Teleorman, doi bărbaţi din aceeaşi localitate sunt cercetaţi pentru vot multiplu, după ce ar fi votat de două ori.

În municipiul Oradea, se fac cercetări pentru împiedicarea liberului exerciţiu al dreptului de vot după ce un alegător a sesizat că nu i s-a permis să voteze la o secţie de votare, ulterior aceasta exercitându-şi dreptul de vot la altă secţie.

O femeie din municipiul Brăila este cercetată pentru fraudă la vot după ce a votat, dar în urma verificărilor s-a constatat că şi-a pierdut cetăţenia română şi deci şi dreptul de a vota.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Victor Ponta, după ce a votat: „Să-i lăsăm pe câştigători să sărbătorească şi să-i respectăm pe cei care au pierdut”

Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale în primul tur, a declarat duminică, după ce și-a exercitat dreptul de vot, că a ales „cu gândul de a pune România pe primul loc”.

Incident violent la o secție de votare din Franța. Un român ar fi fost lovit și scuipat de mai mulți conaționali. VIDEO

Un incident violent ar fi avut loc, duminică, în fața unei secții de votare din Ambilly, Franța. Un membru USR Diaspora ar fi fost lovit, scuipat și agresat verbal de un grup de indivizi.

Secția de votare din țară unde s-a înregistrat o prezență de 137%. Care este explicația

Secția de votare de la Mănăstirea Sihăstria raportează o prezență la vot de 137,57% la ora 16:00, conform informațiilor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.