Reacțiile românilor care au votat în străinătate: „Îmi doresc să fac ţara un loc mai civilizat”

×
Publicitate

Peste 300.000 de români şi-au exprimat deja opţiunea în cele 950 de secții deschise, în toată lumea. Cei mai harnici, au fost romanii stabiliţi în Italia, Germania și Marea Britanie.

Votul în diaspora a început sâmbătă și ține două zile, dar se poate prelungi după ora 21:00 în anumite condiţii.

În străinătate au fost organizate 950 de secţii de votare, cele mai multe în ţările cu mari comunităţi de români. Sunt 147 în Spania şi 158 în Italia. În Germania sunt 86 de secţii, la una dintre ele, în Munchen, a votat şi Daniel.

Daniel Postelnicu, român din Germania: „Prin prisma votului ne stabilim viitorul singuri. Indiferent de vârsta, atât timp cât avem drept de vot trebuie să ni-l exercităm.”

Inspiraţi de dorinţa de a se întoarce acasă au votat şi românii din Marea Britanie.

Alexandra Tohănean, româncă din Marea Britanie: „Diaspora trebuie să iasă la vot. Eu îmi doresc foarte mult să mă întorc în România, dar nu într-o Românie mai rea.”

Şi românii de peste Prut votează.

Român din Chișinău: „Facem ca să fie bine pentru popor, pentru copii noştri, pentru viitorul nostru.”

Teodor studiază în Olanda, tocmai a împlinit 18 ani, iar acum a votat pentru prima dată.

Teodor Opriș, român din Țările de Jos: „Îmi doresc să fac ţara un loc mai civilizat, cu o educaţie mult mai bună, şi o ţară cu adevărat demnă.”

Dacă la ora 21:00 mai sunt oameni la coada la secţiile din străinătate, preşedintele secţiei are dreptul să prelungească programul cel mult până la 23 și 59 minute, când sistemul electronic se va închide.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62501372
Candidații înscriși la alegerile parlamentare 2024. Cine candidează pentru Camera Deputaților și Senat

România își alege viitorul de Ziua Națională. Alegerile parlamentare din 2024, programate pentru duminică, 1 decembrie, vor fi un moment crucial pentru viitorul politic al României.  

62502186
EXIT-POLL alegeri parlamentare 2024. Primele rezultate publicate la ora 21:00, pe stirileprotv.ro

Primele rezultate de la alegerile parlamentare din România din 2024 vor fi anunțate duminică seara, la ora 21:00, la exit-poll.  

62502172
Apelul lansat de Traian Băsescu în zi de vot: „Eu i-am îndemnat şi pe Facebook”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a votat, duminică, la alegerile parlamentare, cu speranţa că actualul curs al României va fi menţinut, nu întors "cu o sută de ani înapoi".

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.