Pentru prima dată în istorie, UDMR va avea primari și în Moldova. Maghiarii minoritari, votați masiv de români

62162529
Agerpres

UDMR va avea pentru prima dată în istorie primari și consilieri locali în opt comune din județul Bacău, localități în care populația de maghiari este minoritară.

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a reușit pentru prima dată în istorie să câștige primari și consilieri locali în inima Moldovei, în localități în care comunitatea de maghiari este net minoritară.  

Este un moment istoric faptul că UDMR va avea primari în două comune şi consilieri locali în şase comune din judeţul Bacău în care locuiesc ceangăi, a declarat preşedintele UDMR din judeţul Bacău, László Pogár, pentru agenţia ungară de presă MTI.

În declaraţia dată MTI, László Pogár a spus că potrivit rezultatelor electorale încă neoficiale, dar care pot fi considerate deja certe, ale alegerilor locale din România, candidaţii UDMR au reuşit să intre şi în administraţii locale ale unor comune din Moldova, locuite şi de ceangăi, în care nu au mai existat niciodată reprezentanţi maghiari”, a scris agenția Hirado.

Potrivit acesteia, ”pentru prima dată în istorie, satul Găiceana – care include şi satul Arini, locuit de ceangăi – va avea un primar UDMR în persoana Alinei Gál. Tânăra economistă, care a terminat masteratul la Londra, a câştigat 38% din voturi; având în vedere că maghiarii reprezintă 10% din populaţia satului, candidata a fost susţinută într-un număr mare şi de alegători români.

László Pogár a spus: ”Alina Gál s-a întors acasă din străinătate şi a lucrat ca manager de resurse umane pentru Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova”. Potrivit acestuia, comuna băcăuană nici că ar putea avea un conducător mai pregătit ca Alina Gál.

Pogár – care este consilier local al Primăriei Găiceana încă din 2008 – a relatat că speranţa este ca după aceste alegeri locale, numărul consilierilor locali UDMR să reuşească să crească de la unu la patru”.

Primar UDMR la o comună din periferia orașului Bacău

Péter Oltean, primarul oraşului Ghimeş-Făget a reuşit să câştige un nou mandat, obţinând 67% din voturi. După ce a primit 63% din voturi, uniunea deţine şi majoritatea în consiliul local din Ghimeş-Făget.

László Pogár a relatat că este pentru prima oară în istorie că UDMR a reuşit să intre şi în administraţii locale ale unor comune din Moldova, locuite şi de ceangăi, în care nu au mai existat niciodată reprezentanţi maghiari.

O astfel de comună este satul Nicolae Bălcescu, situat la cinci kilometri de oraşul Bacău, cu o populaţie de 9.000 de locuitori, care include şi localitatea Valea Seacă, în care locuiesc şi ceangăi. Aici, UDMR ar putea obţine un mandat, iar după redistribuire, chiar şi două mandate.

În satul Parincea – care include şi localitatea Vladnic, locuită şi de ceangăi -, uniunea se aşteaptă la două mandate de consilieri locali.

La primăria din comuna Cleja şi la cea din comuna Pârjol – de care aparţine Pustiana -, UDMR va avea câte un consilier local, a relatat preşedintele UDMR din judeţul Bacău.

László Pogár a apreciat că succesul se datorează faptului că ceangăii din Moldova au văzut că UDMR face o treabă cinstită şi lucrează pentru comunitate, astfel că şi-au arătat aprecierea prin intermediul voturilor exprimate, mai scrie agenția maghiară.

La cel mai recent recensământ din România, judeţul Bacău a fost singurul judeţ din ţară în care numărul maghiarilor a crescut; dintre cei 600.000 de locuitori ai judeţului, 4.651 au declarat că sunt de etnie maghiară.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Nicuşor Dan, felicitat de Ciolacu după victoria de la alegeri: Mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, că prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a sunat pentru a-l felicita în urma obţinerii unui nou mandat şi i-a transmis că ar trebui să discute privind viitorul Bucureştiului.

Reacția PNL Sector 1 după ce Clotilde Armand a anunțat că depune cerere de renumărare a voturilor

PNL Sector 1 afirmă, marţi, că George Cristian Tuţă a câştigat alegerile pentru Primăria Sectorului 1, precizând că procesele verbale cu voturile numărate sunt cea mai bună dovadă.

Nicușor Dan, în direct la ProTV. Ce planuri are pentru viitor și ce mesaj are pentru cei care nu au ieșit la vot

La mare distanță de locul al doilea, Nicușor Dan a mai câștigat un mandat de primar general al Capitalei, la alegerile locale care au avut loc duminică.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.